WWF-România transmite că a primit de la Comisia Europeană, în urma unei solicitări, informația că instituția demarează procedura de infringement împotriva României din cauza proiectelor de microhidrocentrale de pe râurile Dejani-Lupșa și Vistișoara de pe versantul nordic  al Munților Făgăraș. 

„Din informațiile pe care le deținem, procedura de infringement vizează și proiectele distructive de pe versantul sudic al Munților Făgăraș - cele de pe râurile Capra și Buda. Confirmarea Comisiei Europene vine la un an și jumătate după ce WWF a depus două plângeri oficiale la Comisie, semnalând o serie de încălcări sistemice ale legislației europene și naționale privind apa și biodiversitatea, în ce privește autorizarea construcțiilor și amplasarea lor în arii protejate de interes european (Natura 2000)”, arată informațiile publicate de WWF Romania.

Demararea unei astfel de proceduri urmează unor demersuri de lungă durată ale Comisiei în urma cărora România nu a făcut modificările legislative necesare pentru soluționarea problemelor. În același timp, alte proiecte cum ar fi cele de pe râul Alb din Retezat sau cele de pe râurile Bistra Mărului, Șucu și Olteana din Munții Țarcu au continuat să fie avizate în condiții de ilegalitate.

În cazul proiectului de pe râurile Șucu și Olteana din Munții Țarcu, autorizația de construire emisă de Primăria Comunei Zăvoi este ilegală, întrucât la emiterea acesteia au lipsit anumite avize și acorduri cerute prin Certificatul de Urbanism. În baza acestei autorizații de construire, titularul proiectului a demarat executarea lucrărilor și organizarea de șantier. WWF solicită intervenția urgentă a autorităților relevante și în mod special a Ministerului Mediului care până în prezent nu a reacționat la sesizările WWF și ale Federației Coaliția Natura 2000.

Citeste mai multe pe site-ul WWF