Investițiile nete realizate în economia națională au însumat în trimestrul al treilea 27,2 miliarde de lei, în scădere cu 0,7% comparativ cu aceeași perioadă din 2019, a anunțat joi Institutul Național de Statistică.
România a produs mai puțină energie electrică în primele nouă luni, în contextul în care activitatea economică a fost afectată de pandemia de COVID-19, iar consumul de electricitate a scăzut, de asemenea.
Economia și-a revenit în trimestrul al treilea, după scăderea puternică din primăvară provocată de pandemie, dar este încă la un nivel mai redus decât anul trecut.
Câștigul salarial mediu nominal net a fost 3.321 de lei în septembrie, cu 46 lei (1,4%) în creștere față de luna precedentă, arată datele Institutului Național de Statistică.
Cifra de afaceri a companiilor din comerțul cu amănuntul a crescut în primele nouă luni ale anului, susținută de vânzările de alimente și produse nealimentare, arată datele statistice.
Numărul de conexiuni internet a crescut anul trecut cu 1,8%, la 22,3 milioane, iar cel al conexiunilor în rețeaua telefonică mobilă s-a majorat cu 0,4%, la 22,7 milioane, conform datelor strânse de Institutul Național de Statistică, scrie Agerpres.
Cheltuielile pentru protecția mediului la nivel național au fost în 2019 de aproximativ 16 miliarde de lei, adică 1,5% din produsul intern brut, a anunțat luni Institutul Național de Statistică.
Valoarea exporturilor realizate de România rămâne mai mică decât în anul precedent, iar importurile au fost și ele afectate de criza economică provocată de pandemia de COVID-19.
Prețurile de consum au fost în medie cu 2,5% mai mari în septembrie față de aceeași lună a anului trecut, arată datele Institutului Național de Statistică.
Institutul Național de Statistică (INS) a revizuit la 11,9%, de la 12,3%, estimările privind contracția Produsului Intern Brut (PIB) pe serie ajustată sezonier în trimestrul II din acest an, față de primul trimestru din 2020.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.
Uniunea Europeană nu pregătește un „pașaport de carbon” sau alte inițiative prin care să restricționeze libertatea de mișcare a cetățenilor, așa cum s-a vehiculat pe site-uri și publicații din România și din Republica Moldova.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.