Ministerul Agriculturii anunță că a virat joi sumele pentru despăgubirile aferente culturilor de primăvară, afectate de seceta din 2022, către direcțiile agricole județene.
Construcția primelor șase centre de colectare legume-fructe, dintr-un total de 15 care vor fi realizate prin Casa Unirea, va începe în acest an, iar până la sfârșitul lunii august 2024 se estimeaz[ că vor fi finalizate.
Două programe dedicate dezvoltării industriei alimentare din România vor fi lansate în data de 30 septembrie 2023, fondurile totale care vor fi puse la dispoziția acestui sector depășind un miliard de euro.
Ministerul Agriculturii a postat în transparență decizională un proiect de Hotărâre pentru aprobarea Programului de susținere a producției de legume cultivate în spații protejate pentru perioada 2023 - 2024.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna iunie și trimestrul II al anului 2023.
Fermierii din sectorul vegetal vor primi un sprijin financiar de 2 lei/litru de motorină, pentru o cantitate de peste 152,4 milioane de litri de motorină corespunzătoare culturilor de porumb, orz, rapiță, floarea-soarelui, anunță MADR.
România a solicitat Comisiei Europene prelungirea restricțiilor pentru importurile de cereale din Ucraina până la sfârșitul acestui an, introducerea de două noi produse în listă, dar și acordarea unui sprijin pentru fermierii români.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale crește valoarea creditelor pe care fermierii le pot accesa în condiții avantajoase, în baza adeverințelor emise de APIA.
Mai multe asociații și organizații non-guvernamentale condamnă ferm decizia Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale de a aproba din nou folosirea pesticidelor chimice din familia neonicotinoidelor, interzise la nivel european.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna mai 2023.
Curtea de Conturi a României adresează Ministerului Agriculturii o serie de recomandări privind instituirea măsurilor necesare pentru prevenirea și combaterea efectelor schimbărilor climatice în agricultură.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.
Uniunea Europeană nu pregătește un „pașaport de carbon” sau alte inițiative prin care să restricționeze libertatea de mișcare a cetățenilor, așa cum s-a vehiculat pe site-uri și publicații din România și din Republica Moldova.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.