Negrescu a solicitat președintei Comisiei Europene, în contextul discursului privind starea Uniunii din septembrie, să scoată din calculul deficitului bugetar cheltuielile aferente ajutorului logistic, umanitar și militar oferit Ucrainei și Moldova.
Raportul eurodeputatului Victor Negrescu, prin care se propune invalidarea veto-ului Austriei privind extinderea spațiului Schengen, a fost înregistrat oficial la Parlamentul European.
Europarlamentarul Victor Negrescu, responsabilul grupului social-democrat pentru bugetul european, a discutat, la Strasbourg, cu comisarul European pentru Bugete, Johannes Hahn, despre dificultățile bugetare întâmpinate de UE.
Eurodeputatul Victor Negrescu a spus, în plenul Parlamentului European, că parcursul european al R. Moldova nu poate fi blocat de autoritățile din Transnistria, în contextul în care Republica Cipru este membru deplin al Uniunii Europene.
Eurodeputatul social-democrat Victor Negrescu a înregistrat marți la Parlamentul European petiția inițiată de PSD și PES activists România pentru sprijinirea satelor românești și a fermierilor români.
Eurodeputatul român Victor Negrescu a fost desemnat raportorul Parlamentului European pentru un dosar cheie care poate ajuta la aderarea României la spațiul Schengen.
România avea termen până la 30 aprilie să schimbe Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), oar Ministerul investițiilor și Proiectelor Europene se află în proces de negociere cu Comisia Europeană pentru o serie de modificări.
Guvernul austriac a politizat subiectul Schengen, a declarat la RFI eurodeputatul PSD Victor Negrescu, adăugând că, dacă nu e schimbată strategia, va fi foarte complicat pentru România să obțină un vot pozitiv până la europarlamentare de anul viitor.
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu îl acuză pe Comisarul european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, că este afiliat grupului eurosceptic, motiv pentru care "România a fost discriminată la alocarea banilor pentru sprijinirea fermierilor".
Eurodeputatul PSD Victor Negrescu a solicitat ca Parlamentul European și Comisia Europeană să conteste legalitatea veto-ului aplicat de Austria împotriva aderării României la spațiul Schengen.
Eurodeputatul social-democrat Victor Negrescu a avut o întâlnire cu comisara pentru afaceri interne, Ylva Johansson, în cadrul căreia a solicitat Comisiei Europene să medieze dialogul dintre România și Austria în dosarul Schengen.
Europarlamentarul Victor Negrescu a solicitat, în plenul Parlamentului European, accesul rapid la fondurile de pre-aderare pentru Republica Moldova, în contextul dificil cu care se confruntă țara.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.
Uniunea Europeană nu pregătește un „pașaport de carbon” sau alte inițiative prin care să restricționeze libertatea de mișcare a cetățenilor, așa cum s-a vehiculat pe site-uri și publicații din România și din Republica Moldova.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.