Deputatul PSD Adrian Solomon a încheiat în forță o ședință pe care a condus-o în cel mai jalnic mod cu putință.

Audierea ministrului propus al muncii, Violeta Alexandru, a fost cea mai zgomotoasă, tonul fiind dat chiar de cel care a condus ședința - deputatul social-democrat Adrian Solomon, existând chiar solicitări la început ca altcineva să conducă dezbaterea.

Deși criticat de mai mulți colegi, Solomon nu și-a schimbat comportamentul, culminând la finalul ședinței, după ce Alexandru a primit aviz negativ: "Evident că prim-ministrul desemnat nu va ține cont, considerând Parlamentul o anexă, după cum îi șade bine unui guvern fascist în devenire".

Deputatul USR Cristian Seidler i-a mulțumit lui Solomon "pentru decența exprimată astăzi".