Românii merită integritate sporită din partea instituțiilor, a funcționarilor publici și din partea reprezentanților lor aleși, a precizat ambasadorul Canadei în România, Kevin Hamilton, care s-a întâlnit, joi, cu Laura Codruța Kovesi.

"În cadrul unei întâlniri foarte productive, am analizat modalitățile prin care Canada poate sprijini activitatea DNA, inclusiv prin furnizarea de expertiză tehnică și juridică", a declarat ambasadorul Hamilton, potrivit unui comunicat citat de Agerpres.

”În orice societate democratică, cetățenii se bazează pe existența unor instituții de încredere care protejează statul de drept și care lucrează pentru a se asigura că persoanele publice care se angajează în practici corupte sunt trase la răspundere. În acest sens, DNA are un rol esențial pentru România", a arătat ambasadorul Canadei.

Diplomatul a subliniat faptul că activitatea DNA, care înregistrează progrese, se desfășoară în circumstanțe dificile: "Sunt încurajat de progresul înregistrat de DNA, în ciuda circumstanțelor dificile cu care se confruntă și a unei rezistențe active din partea unora”.

Ambasadorul a dat asigurări procurorului șef al DNA că, "în calitate de prieten, partener și aliat al României, Canada va continua să manifeste un interes activ față de activitatea DNA și față de lupta împotriva corupției".

"Românii merită integritate sporită din partea instituțiilor, a funcționarilor publici și din partea reprezentanților lor aleși," a mai afirmat ambasadorul Hamilton.