Ambasada SUA salută alegerile din 11 decembrie pentru un nou Parlament al României, a declarat ambasadorul Hans Klemm, precizând că se angajează să lucreze cu viitorul guvern pentru a aprofunda Parteneriatul strategic dintre cele două țări.

"Ambasada Statelor Unite ale Americii salută alegerile din 11 decembrie pentru un nou Parlament al României. Ne angajăm să lucrăm cu viitorul guvern pentru a aprofunda parteneriatul strategic dintre Statele Unite ale Americii și România și pentru a promova securitatea, statul de drept și prosperitatea pentru cetățenii noștri", a declarat, miercuri, ambasadorul american, în urma solicitărilor presei.