Ioan-Mircea Pașcu și Maria Grapini o acuză pe Monica Macovei pentru impunerea și menținerea acestui mecanism, în timp ce Laurențiu Rebega vede MCV ca o pârghie de control a Comisiei Europene asupra României.

Europarlamentarul Maria Grapini a declarat, vineri, într-o conferință de presă susținută la Cluj, că în Parlamentul European "e o bătălie româno-română pe tema MCV".

"În Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne eu susțin punctul de vedere al României. Din păcate, eu nu ascund că acolo este o bătălie româno-română, pentru că din acea comisie face parte și doamna Monica Macovei și eu susțin ridicarea Mecanismului de Cooperare și Verificare, doamna Monica Macovei susține menținerea MCV", a afirmat Maria Grapini (S&D, Partidul Puterii Umaniste).

Ea a afirmat, pentru Agerpres, că raportul MCV trebuie citit cu atenție și și-a exprimat convingerea că mecanismul va fi ridicat în 2018.

"Din punctul meu de vedere nu este cel mai rău raport, dar este un raport care trebuie citit cu mare atenție și factorii politici trebuie să vină să explice. Ar închide toate conflictele stradale dacă ar fi citit, pentru că se spune limpede că Legile justiției trebuie adoptate de Parlament. Punct. (...) Nu este mai prost ca al Bulgariei, că și asta am auzit. E un raport care ar putea să ducă la ridicarea MCV, care este un mecanism forțat, pe care noi l-am cerut, prin doamna Monica Macovei. Nu mai scăpăm de el pentru că un român de aici spune că nu mai avem nevoie de MCV și vrem în Schengen, alt român de dincolo spune așa. Bulgarii sunt uniți, indiferent de grupul politic susțin același lucru - ridicarea MCV României și Bulgariei. Eu sunt foarte optimistă că în 2018 nu mai avem MCV", a subliniat Maria Grapini.

Și social-democratul Ioan-Mircea Pașcu, vicepreședinte al Parlamentului European, dă vina pe Monica Macovei pentru existența mecanismului.

 

"Întrucât MCV a fost negociat de Monica Macovei și comisarul Frattini in scopul facilitării introducerii sistemului totalitar, anti-democratic, de control al românilor prin justiție impus de Băsescu, rezultă că, dacă acest sistem este până la urmă eliminat - iar acest lucru se decide în aceste zile - dispare și rațiunea de a fi a MCV-ului, acesta putând fi ridicat!",

a scris Ioan-Mircea Pașcu pe Facebook.

Laurențiu Rebega, vicepreședinte al Grupului Europa Națiunilor și Libertății, este de acord cu multe dintre recomandările MCV, dar afirmă că, prin generalitate, ele sunt "valabile" aproape pentru orice țară europeană.

"În aceste condiții, pentru actorii interni, raportul este un instrument de luptă, fiecare tabără scoțând în evidență ceea ce îi convine. Comisia Europeană, însă, nu a intenționat să favorizeze sau să intimideze cu acest raport taberele politice din România. Cel puțin nu la modul de a schimba, peste noapte, o anumită configurație politică. Nu, intenția Comisiei este de a păstra o pârghie de control asupra României, indiferent cine se află la putere", susține Rebega într-un comunicat de presă.

Europarlamentarul acuză faptul că liderilor statelor puternice "consideră tacit că Uniunea trebuie să rămână împărțită între un centru select și o periferie pauperă".

"Dacă n-ar exista foamea din România, n-ar exista nici profitul pentru Occident! Prin urmare, MCV-ul, Schengen-ul, Directiva lucrătorilor, calitatea «estică» a produselor din supermarketuri, toate fac parte dintr-o stare de lucruri pe care Bruxelles-ul și alte două-trei capitale nu au niciun interes să o schimbe. MCV-ul este morcovul agățat de un băț pe care călărețul îl ține în fața măgarului pe care călărește. Iar drumul e al dracului de lung!", conchide Rebega.