Liderul PRU susține că nu știe unde este Sebastian Ghiță. Acesta e căutat de miercuri, după ce a fost chemat la DNA Ploiești, în dosarul de corupție privind vizita din 2012 a fostului premier britanic Tony Blair în România, și nu s-a prezentat.

UPDATE 27/12

Instanța supremă a respins cererea DNA de arestare preventivă în lipsă a lui Sebastian Ghiță. Totodată, ICCJ a decis ca Sebastian Ghiță să rămână sub control judiciar, cu interdicția de a părăsi țara.

+++

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au cerut, marți, la instanța supremă, înlocuirea măsurii controlului judiciar pe cauțiune cu arestul preventiv în cazul lui Sebastian Ghiță, pe motiv că fostul deputat nu a respectat obligațiile impuse de controlul judiciar. 

DNA Ploiești a susținut că Sebastian Ghiță a dat dovada de rea-credință și a sfidat organele judiciare. Sebastian Ghiță a fost reprezentat de trei avocați, care le-au spus judecătorilor că au încercat să ia legătura cu el, dar nu au reușit nici ei și nici fratele fostului deputat. Avocații au mai spus că Ghiță nu a încălcat controlul judiciar, pentru că IPJ Prahova a invocat faptul că fostul deputat nu a răspuns la telefon, fără a fi făcută o citare legală, "față în față”.

+++

Completul de cinci judecători al instanței supreme este așteptat să judece, marți, contestația formulată de procurorii DNA după ce lui Sebastian Ghiță i-a fost ridicată interdicția de părăsire a țării din cadrul controlului judiciar pe cauțiune. Fostul deputat este căutat de polițiști și dat în consemn la frontieră din 21 decembrie, pentru că nu a respectat obligațiile controlului judiciar.

Termenul la care urma să fie judecată contestația DNA după ce lui Sebastian Ghiță i-a fost ridicată interdicția de a părăsi țara a fost preschimbat de două ori. Inițial, instanța supremă a stabilit pentru 30 ianuarie 2017 termenul de judecare a contestației DNA, dar procurorii au cerut schimbarea termenului, pentru ca solicitarea să fie soluționată mai repede, relatează News.ro.

Instanța a admis, în 23 decembrie, solicitarea și a stabilit noul termenul de judecată în 5 ianuarie 2017. Ulterior și acest termen a fost preschimbat, fiind fixat pentru marți la ora 12:00.

+++

"«Toată lumea» mă sună să mă întrebe de Sebi Ghiță ... unde e?...cum a făcut?...de ce nu ies public să mă delimitez de el?.. etc. Am niște personaje care se plimbă prin fața casei mele și care se țin apoi după mine, cât e ziua de lungă și noapte de mare. Răspunsul este: nu știu unde este...aș vrea să știu că este bine! Dacă a plecat în lumea cea mare a făcut-o doar pentru că se temea pentru viața sa! Sper să fi reușit să și-o salveze!”, a scris, duminică, pe Facebook, Bogdan Diaconu.

Postarea se încheie cu o urare pentru colegul de partid: ”Crăciun fericit și liniștit, Sebi!”


Fostul deputat Sebastian Ghiță a fost citat, miercuri, la DNA Ploiești în dosarul "Ponta-Ghiță-Blair", însă acesta nu s-a prezentat în fața anchetatorilor.

Aflat sub control judiciar, fostul deputat Sebastian Ghiță avea din 16 decembrie o decizie de la ICCJ că poate să părăsească țara, dar nu era definitivă. DNA a contestat atunci ridicarea interdicției în dosarul în care Ghiță este judecat alături de mai mulți polițiști și procurori din Prahova, dar dosarul a primit termen de judecată în 31 ianuarie 2017.

După dispariția lui Ghiță, instanța supremă va judeca mai repede cu aproape o lună, pe 5 ianuarie 2017, contestația formulată de procurorii DNA după ce lui Sebastian Ghiță i-a fost ridicată interdicția de părăsire a țării din cadrul controlului judiciar pe cauțiune.

Sebastian Ghiță va pierde cauțiunea de 60 milioane de lei, dacă instanța supremă va decide arestarea sa, ca urmare a încălcării obligațiilor controlului judiciar. 

Polițiștii de filaj care îl supravegheau pe Sebastian Ghiță la solicitatea anchetatorilor l-ar fi pierdut pe fostul deputat luni seară, în timp ce îl filau pe DN 1, după ce un alt autoturism le-ar fi tăiat calea. Ghiță conducea cu viteză foarte mare, iar echipajul nu ar fi reușit să îl urmărească pe fostul deputat, care mergea spre casă după un eveniment al SRI. Parlamentarul a plecat luni târziu din București, iar pe DN 1 a accelerat mașina pe care o conducea, atingând o viteză de peste 180 de kilometri pe oră, astfel încât mașina care se ținea după el l-a pierdut.

Ministrul Afacerilor Interne, Dragoș Tudorache, i-a solicitat, joi, de urgență, șefului Poliției Române, să efectueze o anchetă internă cu privire la modul în care au acționat polițiștii în cazul lui Sebastian Ghiță.