Ambasadorul britanic Paul Brummell a declarat, în cadrul săptămânii privind guvernarea deschisă, că datele deschise îi responsabilizează pe politicieni și pe funcționarii publici.

Ambasadorul Paull Brummell a precizat că Marea Britanie acordă o importanță deosebită transparenței guvernării și accesului la informație, punctând elementele cheie ale acestui exercițiu: 

  • Procesul de deschidere către public nu este întotdeauna unul simplu. El presupune să renunțăm la zona de comfort și la practici devenite deja cutume. Nu este un lucru ușor.
  • Un principiu important este empatia. Empatia cu nevoile cetățenilor și a sectorului de business care își doresc prosperitate. Curiozitatea pentru ceea ce funcționează și aplicarea de noi idei.
  • Marea Britanie poate să afirme că e unul dintre cele mai transparente guverne din lume. În prezent sunt peste 20.000 de seturi de date pe portalul data.gov.uk. Însă, mai important decât atât, suntem deschiși către feedback. Transparența ajută să ne asigurăm că nu ne complacem. Ne poate face să nesimțim inconfortabil, însă în acest mod reușim să facem serviciile noastre mai bune.
Experiența noastră ne-a dovedit că datele deschise îi responsabilizează atât pe politicieni cât și pe funcționarii publici. De asemenea, ele sunt un element fundamental în dobândirea încrederii cetățenilor.

Guvernul trebuie să fie o sursă de încredere, mai ales în era digitală, și un facilitator pentru alegerile cetățenilor în materie de servicii publice.· 

  • Este esențial ca transparentizarea să ajungă și la nivel local. Un exemplu recent din Marea Britanie: publicarea evaluărilor privind riscului de inundații a permis experților să identifice moduri în care comunitățile locale se puteau proteja mai bine împotriva dezastrelor naturale.·

Datele deschise pot contribui la îmbunătățirea serviciilor publice în moduri greu de anticipat. Datele deschise pot fi folosite într-un mod inovator atât de guvern, cât și de persoanele private, cu scopul de a crea instrumente utile care să sprijine dezvoltarea de noi afaceri și locuri de muncă.

În Marea Britanie datele deschise au ajutat statul să obțină oferte mai bune în contractele de achiziții publice. Multe Întreprinderi Mici și Mijlocii au fost încurajate să liciteze pentru ofertele propuse de guvern, prin intermediul unui instrument online numit ContractsFinder.·

  •  Datele deschise sunt un element important pentru prosperitatea și dezvoltarea economiei. Și aici există exemple de bune practici: datele RegistruluiComerțului au fost făcute publice și sunt disponibile gratuit. De asemenea, a fost creat Open Data Institute, care oferă sprijin companiilor start-up pentru a folosi datele deschise și pentru a dezvolta produse inovative.

 

Diplomatul a declarat că pașii făcuți de România sunt în direcția cea bună, datorită noilor, exprimându-și speranța că inițiative precum cele lansate de premierul Dacian Cioloș (platforma online maisimplu.gov.ro) nu vor fi "singulare”.