Curtea Constituțională consideră că Legea de aprobare a OUG 20/2016, prin care Parlamentul a majorat salariile din educație și din sănătate, este constituțională. Tot miercuri, CCR a amânat discutarea legii lui Dragnea de eliminare a unor taxe.

Legea de aprobare a OUG 20/2016 a fost atacată la CCR de către Guvern și PNL, cele două sesizări fiind conexate de judecătorii constituționali., dar a fost declarată constituțională, scrie news.ro. Astfel, sesizările guvernului și PNL au fost respinse.

Premierul Dacian Cioloș anunța în noiembrie că Guvernul a contestat la Curtea Constituțională legea prin care se fac majorări de salarii în sănătate și educație. Cioloș a acuzat că modificările aduse OUG 20 în Parlament s-au făcut într-o abordare populistă, electorală a politicii salariale, fără o analiză și fără o dezbatere solidă, care riscă din nou să pună orice guvern va veni în imposibilitatea de a adopta o lege a salarizării unitare, care să rezolve problema inechităților din sistemul public.

Cioloș a explicat că solicitarea de control de constituționalitate se referă la legea de aprobare a Ordonanței, astfel că, orice decide Curtea, OUG rămâne în vigoare și se aplică.

În schimb, discutarea sesizării președintelui Klaus Iohannis referitor la legea inițiată de PSD care elimină 102 taxe nefiscale a fost amânată.

Președintele Iohannis susține în motivarea sesizării că prin lege sunt încălcate normele constituționale referitoare la principiul separației puterilor în stat și cel al legalității, raporturile Parlamentului cu Guvernul, rolul Guvernului, precum și cele care guvernează bugetul public național.