Curtea Constituțională a decis marți să admită sesizarea Guvernului privind moțiunea de cenzură, dar moțiunea poate merge mai departe.

UPDATE

Într-un comunicat de presă, Curtea Constituțională anunță că, în unanimitate, a decis:

1. A admis cererea formulată de prim-ministrul Guvernului și a constatat că există un conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Guvern, generat de conduita Parlamentului cu privire la modul de desfășurare a procedurii de control parlamentar inițiate prin moțiunea de cenzură nr.2MC/3 septembrie 2021 – „Demiterea Guvernului Cîțu, singura șansă a României de a trăi!”.

2. Parlamentul urmează să dezbată moțiunea de cenzură depusă și să își exprime poziția prin vot asupra acesteia cu respectarea exigențelor constituționale și regulamentare și aplicarea principiului loialității constituționale.Curtea a constatat că moțiunea de cenzură a fost depusă cu întrunirea numărului de semnături necesare. Însă, Parlamentul, în ansamblul său, a încălcat art.1 alin.(5) din Constituție coroborat cu art.94 alin.(1) din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului, precum și art.113 alin.(2) din Constituție. Parlamentul nu a dezbătut moțiunea de cenzură, astfel că nu a finalizat procedura inițiată și continuă să încalce art.113 din Constituție. În consecință, au fost încălcate și prevederile constituționale ale art.1 alin.(3) privind statul de drept și alin.(4) privind echilibrul puterilor în stat. 

+++

Vicepreședintele Camerei Deputaților, Florin Roman, a declarat că PNL așteaptă motivarea deciziei CCR pentru a stabili un calendar pentru dezbaterea și votul asupra moțiunii USR PLUS - AUR. În același timp, Roman a spus că moțiunea depusă de PSD va intra în Birourile permanente reunite și urmează să fie stabilit un calendar pentru citire, dezbatere și vot.

De altfel, Roman a spus că nu știe să existe parlamentari liberali care să voteze moțiunea împotriva propriului Guvern, dar, dacă există, ei vor fi dați afară din partid.

Liderul deputaților USR PLUS, Ionuț Moșteanu, a anunțat, la Digi24, că USR PLUS va cere azi ca moțiunea sa să meargă la dezbatere și vot cât mai repede.

+++

În cadrul ședinței care a durat aproximativ o oră, judecătorii CCR au admis sesizarea Guvernului, dar moțiunea merge mai departe, deoarece deciziile Curții se aplică pentru viitor.

Decizia a fost luată în unanimitate, dar a fost luată nu pe baza motivului invocat de Executiv, care a reclamat modul în care s-au depus semnăturile. CCR a stabilit că depunerea semnăturilor e treaba Parlamentului, nu a Curții.

Curtea a stabilit că Parlamentul trebuia să comunice Guvernului moțiunea de cenzură în ziua în care aceasta a fost depusă, dar ea își va urma cursul.

Parlamentul urmează să dezbată moțiunea și să o voteze cu respectarea exigențelor constituționale, recomandă CCR.

+++

Guvernul a sesizat pe 8 septembrie Curtea Constituțională pentru un conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Guvern pe tema moțiunii de cenzură depusă de USR PLUS și AUR.

"Vă anunț că Guvernul va sesiza Curtea Constituțională pentru conflict juridic între Guvern și Parlamentul României. Există dubii și în modul la care au fost depuse aceste semnături. (...) Vom sesiza Curtea Constituțională, trebuie să se pronunțe dacă Parlamentul respectă Constituția, până la urmă este singura instituție care se pronunță asupra respectării Constituției", afirma, atunci, Florin Cîțu.

Citește și: Orban și Dragu au trimis la CCR puncte de vedere separate privind moțiunea de cenzură

Judecătorii CCR au decis să discute sesizarea abia după Congresul PNL de pe 25 septembrie, decizie care a stârnit nemulțumiri. USR PLUS a cerut săptămâna trecută membrilor CCR să ia o decizie mai repede, însă acest lucru nu s-a întâmplat.

+++

Fostul ministru a Justiției, Stelian Ion, a spus imediat după decizia CCR că Parlamentul a fost ținut în loc zile în șir de Cute, iar "aranjamentul politic de la congresul PNL nu a fost stricat".

"Abia azi, la peste 20 de zile irosite, CCR spune că moțiunea de cenzură trebuie dezbătută, chiar dacă a constatat și un conflict juridic Parlament-Guvern privind modalitatea în care a fost comunicată. Florin Cîțu este un pericol real pentru democrație și pentru că a atras instituții ale statului în planul lui de a acapara PNL și a rămâne premier. E timpul să plece din fruntea Guvernului. Pe de altă parte, indiferent de decizie, CCR trebuia să se pronunțe cu celeritate pentru a nu bloca o moțiune de cenzură ca demers democratic. De aceea este nevoie de o reformă reală a CCR, în care influența politică să fie minimă, iar judecătorii CCR să țină cont de spețe, nu de persoane", a scris Stelian Ion într-o postare pe Facebook.