PSD nu va asigura cvorumul pentru învestirea Guvernului Orban II, a anunțat liderul interimar al social-democraților, Marcel Ciolacu.

"Decizia PSD este ca luni să fim prezenți cu toții la grupurile parlamentare și nu vom participa la votul de învestire a domnului Orban. Așteptăm răspunsul CCR, dacă este constituțională, chiar dacă este demis același premier rămas interimar, să fie iar desemnat", a anunțat Marcel Ciolacu la finalul ședinței Comitetului Execuitv Național.

În momentul de față, potrivit aritmeticii parlamentare, PNL și USR, cei care vor asigura cvorumul, numără aproximativ 150 de parlamentari. Cvorumul de ședință trebuie să fie asigurat de cel puțin 233 de senatori și deputați.

Astfel, dacă PSD nu va asigura cvorumul, nu va putea fi dat votul pentru învestirea Guvernului, asta prelungind termenul de declanșare a alegerilor anticipate. 

Art. 89 alin. (1) din Constituție spune: După consultarea președinților celor două Camere și a liderilor grupurilor parlamentare, Președintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare și numai după respingerea a cel puțin două solicitări de învestitură.

Guvernul Orban II va veni luni, de la ora 16.00, în plenul reunit al Parlamentului pentru a fi reînvestit.