Premierul Marcel Ciolacu a spus marți, înaintea ședinței de Guvern, că regretă că medicul Cătălin Cîrstoiu, de care PSD și PNL s-au debarasat noaptea trecută, "a devenit bin Laden".

"Îmi pare rău că în două săptămâni a devenit Bin Laden, că n-a omorât pe nimeni”, a spus Ciolacu.

Anterior, Ciolacu spune că decizia ca social-democrații și liberalii să aibă candidați separați la Primăria Capitalei este "corectă", iar "dansul în doi s-a terminat".

"Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția #corectă pentru bucureștenii condamnați de patru ani la frig, mizerie, poluare și trafic blocat care, în loc de soluții, aveau de ales acum doar între incompetență și circ! Bucureștiul are nevoie de un om care știe administrație și este capabil să aranjeze încă din prima zi de mandat lucrurile lăsate vraiște de Nicușor Dan. Iar aceasta nu putea fi decât Gabriela Firea, președintele organizației PSD București!", a scris Ciolacu pe Facebook.

Acesta a adăugat că "este cea mai bună alegere pentru bucureștenii care își doresc mai puțin spectacol, dar mai multe soluții la problemele zilnice cu care se confruntă".

El i-a mulțumit doctorului Cîrstoiu pentru tot "efortul depus în această perioadă".

În final, Ciolacu a transmis că, "de astăzi, dansul în doi s-a terminat", iar "bucureștenii chiar au ce alege".