Premierul desemnat Dacian Cioloș dorește să comaseze toate alegerile, iar mandatele să fie de cinci ani, aceasta fiind una dintre cerințele societății civile în timpul protestelor recente.

Guvernul Cioloș anunță că dorește să se revină urgent la alegeri locale în două tururi, potrivit programului de guvernare făcut public. De asemenea, guvernul Cioloș vrea comasarea tuturor alegerilor, potrivit hotnews.ro. Legea adoptată de Parlament ar putea fi amendată printr-un proiect de lege sau prin ordonanță de Urgență.

Reacția premierului desemnat vine în urma protestelor de la începutul acestei luni, aceasta fiind una dintre cererile societății civile și a protestatarilor.

Programul de guvernare prevede eliminarea pragului pentru consiliile locale, reducerea numărului de semnături pentru independenți, posibilitatea asocierii unor independenți pe liste pentru consiliile locale, facilitarea creării de secții de votare pentru diaspora, acolo unde există o prezență semnificativă a cetățenilor români, obiectivul fiind acela ca niciun proces electoral din România să nu mai fie vreodată pus sub semnul întrebării din cauza modului de organizare.

În plus, documentul menționează și realizarea unui proiect de comasare a alegerilor prin uniformizarea tuturor mandatelor la cinci ani și alinierea datelor pentru alegerile prezidențiale, parlamentare, europarlamentare și locale, în scopul minimizării impactului negativ al proceselor electorale asupra vieții economice și sociale a țării.

Aceste propuneri sunt prezentate la capitolul „Plan de măsuri”, care include propuneri pentru întărirea democrației elective și a statului de drept, pentru stabilizarea mediului economic, pentru accelerarea proceselor de reformare a statului, precum și pentru educație și sănătate, agricultură, energie, transporturi, cultură, mediu, dar și fonduri europene.

Documentul precizează că acestea sunt măsurile pe care guvernul se va concentra în perioada de aproximativ un an pe care o va avea la dispoziție. 

Pe de altă parte, programul de guvernare începe amintind despre tragedia „fără precedent” în istoria recentă a României, respectiv incendiul din clubul Colectiv, arătând că „mai mult de 50 de vieți au fost pierdute ca urmare a unor carențe de integritate în modul în care administrația din România își servește cetățenii”.

În acest context, premierul desemnat Dacian Cioloș avertizează că viitorul guvern „nu poate, și nu își va asuma, să se angajeze pe toate fronturile de reformă în societatea românească”.„Dar ceea ce își asumă acest Guvern e un set de măsuri concrete, limitate ca număr dar cu impact și relevanță sistemică, pentru care intenționează să dea seama la final de mandat față de forțele politice și față de societate”, se mai arată în document.

Care sunt prioritățile?

La capitolul „Priorități”, Cioloș pune în cap de listă ideea de a avea un Guvern deschis și transparent, în dialog cu instituțiile democratice și cu societatea ca actor politic. De asemenea, el menționează poziționarea activă a României ca actor strategic în context regional, european și internațional, cu atenție pe relațiile de vecinătate. Premierul desemnat amintește și de necesitatea susținerii fără rezerve a independenței justiției și a continuării luptei împotriva corupției, dar și de faptul că niciun proces electoral din România nu mai trebuie să fie vreodată pus sub semnul întrebării din cauza modului de organizare.

Îmbunătățirea eficienței administrației publice, a sistemului de protecție civilă pentru creșterea siguranței cetățeanului, eficientizarea managementului sistemului de urgență și protecția infrastructurii critice, revizuirea și prioritizarea proiectelor de investiții (inclusiv de infrastructură) în scopul creării de locuri de muncă și a creșterii productivității sunt alte priorități enumerate în programul de guvernare.

Lista continuă cu identificarea și eliminarea lacunelor și blocajelor din sistemele de implementare a fondurilor europene, redefinirea rolului și statutului personalului medical în societate și reducerea migrației acestora în străinătate, respectiv cu mutarea accentului în actul educațional de pe transmiterea de informației pe crearea de competențe pentru viață.

Programul de guvernare poate fi consultat integral aici.