Premierul Dacian Cioloș a declarat că nu a adăugat modificarea legii electorale în vederea revenirii la alegerea primarilor în două tururi, deoarece, după discuțiilor cu partidele, a înțeles că nu există majoritate pentru acest demers.

"După discuții cu partidele politice, am înțeles că nu avem majoritate pentru a modifica legea electorală. Schimbarea legii de către un guvern tehnocrat nu e posibilă”, a declarat, la Paris, întrebat de EurActiv, premierul Dacian Cioloș.

"Nu am promis niciodată modificarea legii electorale”, a adăugat el.

Șeful Guvernul a mai precizat că, după ce a realizat că nu există majoritate pentru modificarea legii electorale, "nu a adăugat-o în programul de guvernare”.

Din cauza timpului scurt avut la dispoziție pentru formarea Guvernului și pentru creionarea programului de guvernare, Dacian Cioloș a prezentat Parlamentului trei variante.

Inițial, Cioloș a trimis Legislativului un program de guvernare de doar două pagini. Cu o zi înainte de votul din Parlament, el a revenit cu o a doua variantă de 13 pagini, care includea și modificarea legii electorale.

Astfel la capitolul "Democrație și reprezentativitate” era prevăzută "amendarea, de urgență, a legislației electorale cu stabilirea a două tururi de scrutin pentru alegerile de primari și președinți de consilii județene”. De asemenea, guvernul își propunea comasarea alegerilor.

În varianta finală a programului de guvernare, transmisă în ziua votului, 17 noiembrie 2015, atât alegerea primarilor în două tururi, cât și comasarea alegerilor au dispărut.

"Programul de guvernare are o parte fixă, care este cea constituită din acele 12 priorități pe care ni le asumăm direct, ca atare. Și are o parte — în stadiul actual adaptabilă, pentru că miniștrii se duc în comisiile de specialitate, eu am discuții cu grupurile politice. (...) Deci programul de guvernare va fi adaptat în funcție de aceste discuții", a explicat Cioloș.

Însă Parlamentul a votat varianta cu alegerea primarilor în două tururi, deoarece ultima variantă a programului de guvernare, modificată și cu șapte pagini în plus, a ajuns după audierea majorității miniștrilor în comisii.

"Ultimele șapte pagini nici măcar nu au ajuns în Biroul Permanent. Oricum nu puteau fi luate în calcul pentru că audierile miniștrilor trebuiau reluate pe noul program de guvernare modificat”, a declarat atunci Florin Iordache, vicepreședintele Comisiei Juridice a Camerei Deputaților, într-o intervenție telefonică la postul B1 Tv.

În cadrul dezbaterilor din plenul reunit, președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, i-a atras atenția lui Cioloș că-și asumă "trei măsuri guvernamentale ce exced cadrului constituțional și care nu pot fi imaginate decât printr-o revizuire a legii fundamentale”, referindu-se la modificările electorale propuse în varianta a doua a programului de guvernare.

În schimb, copreședintele PNL Alina Gorghiu și exprimat speranța că liberalii și premierul vor fi "parteneri în promovarea legislației pentru organizarea unor alegeri locale în două tururi, idee cerută de toată opinia publică pentru legitimitatea aleșilor”.

Deputatul liberal Mihaela Stoica a spus că acest guvern era "așteptat să vină cu soluții pentru sistemul de sănătate, pentru siguranța cetățeanului, pentru reducerea numărului de parlamentari la 300, pentru alegerea primarilor în două tururi de scrutin și, nu în ultimul rând, pentru depolitizarea instituțiilor statului”.

Cum există posibilitatea ca un cabinet să-și asume modificările la programul de guvernare după instalarea la Palatul Victoria, pe site-ul Guvernului este postată ultima variantă. De altfel, și în Monitorul Oficial nr. 853 din 17 noiembrie 2015 a fost publicată cea de-a treia variantă a programului de guvernare.

Săptămâna aceasta, Alina Gorghiu i-a cerut premierului să emită o ordonanță de urgență în vederea alegerii primarilor în două tururi.

Premierul Dacian Cioloș a precizat că o modificare prin OUG nu este democratică.

"Este vorba despre o lege politică pe care Parlamentul a votat-o. Este deja o lege electorală modificată. S-a decis printr-o înțelegere politică. Guvernul pe care îl conduc este un guvern care nu este implicat politic și nu cred că este democratic să modifice un guvern prin ordonanță de urgență o lege politică", a susținut Cioloș.

Președintele social-democrat Liviu Dragnea i-a transmis premierului punctul de vedere al PSD, care se opune "cu fermitate” modificării legilor electorale prin ordonanță de urgență, cu doar patru luni înaintea alegerilor.

"În ciuda presiunilor din partea PNL, Guvernul are datoria să rămână consecvent mandatului pe care l-a primit din partea Parlamentului și să se abțină de la inițiative care nu sunt cuprinse în programul de guvernare”, a transmis Dragnea.