Premierul Florin Cîțu a transmis joi că angajații din sectorul public vor primi aceleași salarii și sporuri ca în 2020, subliniind că nu se vor face concedieri. În același timp, el a promis „reformă din temelii” în tot aparatul de stat.

„Reformă în tot aparatul public și în companiile de stat. Reforma sistemului de pensii. Reforma sistemului de salarizare. Reforma ANAF. Restructurarea companiilor de stat care au pierderi de 30 de ani. Arieratele companiilor de stat  au ajuns la 63 miliarde lei  (în jur de 53 miliarde lei din 2014, la care se adaugă dobânzi și penalități)”, se arată într-un mesaj postat joi pe contul de Facebook al premierului.

Notând că anul trecut - când România „a fost lovită de cea mai mare criză din ultima sută de ani” - salariile din sectorul public au crescut în medie cu 8%, Cîțu spune că 1,4 milioane de români din sectorul privat au intrat în șomaj tehnic și nu a avut loc niciun protest.

„Anul acesta, toate estimările arată că, în sectorul privat, salariile rămân în majoritatatea cazurilor neschimbate. Suntem încă în perioadă de criză”, susține premierul, în postarea în care amintește că guvernul a luat decizia de a menține și veniturile din sectorul public la nivelul lunii decembrie 2020.

„În sectorul public, salariile au crescut, anul trecut, în medie cu 8% (în unele sectoare cu 25%), în timp ce  în restul Europei cu doar 3%. Salariile au fost plătite la timp, sporurile (multe fară sens) la fel”, scrie premierul. 

„Nu mai putem continua așa. Este nevoie de reformă!”, insistă Cîțu, care își încheie postarea pe un ton belicos: „Ajunge! Așa nu se mai poate!”, deși tocmai anunțase că „anul acesta nu este nimeni dat afară, toată lumea își primește sporurile, își primește aceleași salarii ca în 2020”.