Liderul PNL, premierul Nicolae Ciucă, vine cu precizări după "tot felul" de știri și declarații despre efectele crizei economice care se desfășoară acum la nivel global. Reacția lui vine după ce PSD insistă cu modificarea Codului fiscal.

Astfel, Ciucă spune că nu este sănătos și responsabil să te joci cu sistemul fiscal în perioade de instabilitate.

"Riscăm să avem, într-un an sau doi, probleme de două ori mai mari decât avem astăzi. Avem, în istorie, precedente de măsuri strâmbe, venite în momente prielnice unora din punct de vedere electoral, pentru care, mai târziu, au plătit tot românii. Avem aproximativ 96 de miliarde de euro alocați pentru dezvoltare și misiunea de a direcționa acești bani spre toate domeniile cheie, în mod inteligent. Altfel, ne vom trezi într-un colaps financiar de nereparat", a scris Nicolae Ciucă într-un mesaj pe Facebook.

Citește și: PSD vrea supraimpozitarea salariilor bugetarilor care depășesc salariul președintelui României

El a mai spus că România nu îți permite să greșească constituțional cu marile măsuri de reformă în domenii cheie, mai ales în cele cu impact bugetar.

"Să ne aducem aminte că legile referitoare la pensiile speciale ale judecătorilor sau ale parlamentarilor au fost declarate neconstituționale de CCR. Fie pentru că ele contraveneau unor principii constituționale ale independenței justiției, fie că erau neclare, imprecise, impredictibile sau au fost adoptate fără respectarea procedurilor parlamentare constituționale. În domeniul fiscal, intrarea în vigoare a unor măsuri care pot cădea ulterior testul la CCR înseamnă daune plătite din bugetul statului", a explicat el.

"Există inechități? Da! Însă avem în PNRR stipulate foarte clar următoarele: reforma pensiilor (un sistem bazat pe contributivitate), precum și reforma administrației publice și a salariilor din sistemul public (un sistem bazat pe performanță). Așa vom repara lucrurile. De ce? Ca să și producă efecte. Ca să și funcționeze pe termen lung. PNL nu va susține nicio măsură care să sufoce mediul de afaceri, motorul vital economiei. Nu suntem de acord cu nicio viziune care pune azi poveri pe mediul de afaceri și pe companii. Cum ne redresăm, dacă slăbim economia reală?", a mai adăugat premierul.

Șeful PNL a mai spus că nu se pot promova măsuri neconstituționale, impozite peste noapte, taxe și poveri pe companii și mediul de afaceri.

"Greșelile, în această perioadă, ne vor costa enorm. Iar noi, Partidul Național Liberal, ne asumăm măsurile luate și înțelegem că trebuie să ne uităm la cum va arăta România în viitorul apropiat, cu reformele din PNRR începute, cu banii din PNRR activați în programe de sprijin și dezvoltare a țării. Nu ne uităm azi la sondaje, ci pe termen lung la societatea românească. Asta credem noi că înseamnă responsabilitate la guvernare", a conchis Nicolae Ciucă.

PSD insistă ca principiul solidarității să ocupe un loc central în reforma sistemului fiscal din România

„În aceste momente foarte dificile din punct de vedere economic, este profund inechitabil ca persoanele cu venituri foarte mari să se bucure de același regim fiscal aplicat celor cu venituri foarte mici. De aceea, am insistat și voi insista în continuare în Coaliție, ca acest principiu al solidarității între contribuabili să ocupe un loc central în reforma sistemului fiscal din România”, a declarat președintele PSD, Marcel Ciolacu, citat într-un comunicat de presă.

În privința Contribuției pentru Sănătate și Educație, care să fie plătită de marile companii din România, PSD consideră că măsura ar asigura cu ușurință finanțarea în primii doi ani pentru „Programul Masă Caldă în Școală”, program care a fost deja agreat de toate partidele din Coaliție. 

De asemenea, din această contribuție, social-democrații cred că s-ar mai putea finanța achiziția de echipamente medicale și dezvoltarea rețelei naționale de centre medicale comunitare, o altă măsură prevăzută deja în Programul de guvernare 2021-2024.

În același comunicat de presă, PSD își manifestă încrederea că partenerii de guvernare vor agrea și celelalte două propuneri privind supraimpozitarea cu 40% a salariilor foarte mari și cu până la 90% a pensiilor speciale care depășesc semnificativ pensia medie din România.

Social-democrații au salutat totuși decizia Coaliției de guvernare de a accepta propunerea privind aplicarea unui sistem progresiv de deduceri pentru salariile sub 4.500 de lei astfel încât la nivelul salariului minim să se ajungă la un impozit de 0%.