Clotilde Armand, candidatul USB al Primăriei Sectorului 1, a făcut public, marți, faptul că, în 1997, când abia se căsătorise cu românul Sergiu Moroianu, a dus alături de acesta o campanie de lobby pentru susținerea aderării României la NATO.

"Eu am încurajat și m-am implicat cu mare entuziasm în campanie, pe atunci nu aveam cetățenie română, însă eram căsătorită cu Sergiu și admiram idealul lor, am insistat pe lângă cei mai nehotărâți dintre români și am adus alți colegi în campanie. Am făcut acest lucru cu tot devotamentul", scria, marți, Clotilde Armand.

Contactată de EurActiv, Clotilde Armand a povestit cum a ajuns să se implice în toată această campanie de lobby și a declarat că ea și soțul ei au fost, de fapt, inițiatorii acestei acțiuni.

"Eram foarte justițiară, voiam ca România să primească o rectificare a istoriei"

La începutul anului 1997, Clotilde Armand abia ce se căsătorise cu românul Sergiu Moroianu. Nu era încă cetățean român.

"Eu abia descoperisem România, eram foarte entuziastă față de România, mi se părea o țară extrem de frumoasă care a avut o soartă foarte injustă. Eu eram foarte justițiară, voiam ca România să primească o rectificare din partea istoriei", a declarat Clotilde Armand pentru EurActiv.

Politicianul își amintește că patriotismul soțului ei a fost cel care a inspirat-o și pe ea să lupte pentru România.

"Am simțit-o ca pe o datorie față de țara noastră, față de țara soțului meu, pentru că el a primit o educație foarte bună în România, e o țară care lui i-a oferit mult", a spus politicianul de origine franceză care-și dorește acum Primăria Sectorului 1.

Inițiativa de a face o campanie de lobby pe lângă autoritățile din SUA le-a aparținut ei și soțului, iar unul dintre motivele pentru care își dorea ca România să fie admisă în NATO era acela că voiau să se întoarcă în țară.

Dorința de a ne întoarce ne-a ajutat decizia, dar nu era principala motivație

Deși întoarcerea în România a fost și una dintre condițiile pe care soțul Sergiu Moroianu i le-a pus franțuzoaicei, nu a fost neaparat și principalul motiv pentru care cei doi au început campania.

"Nimeni nu ne-a cerut să facem acest lucru, a fost o inițiativă proprie, am făcut acest lucru pentru că voiam să luptăm pentru România din America, știind că intenționăm să ne întoarcem în România. Evident că și dorința de a ne întoarce ne-a ajutat decizia, dar nu era principala motivație", a povestit Clotilde Armand pentru EurActiv.

Au început acțiunea de lobby împreună cu alți studenții matematicieni de la MIT, bazându-se pe faptul că vor fi ascultați pentru că erau studenți de elită la una dintre cele mai prestigioase universități din America și din lume, oameni care au primit o educație acolo și oameni care au stat câțiva ani de zile în America, astfel că au sperat că vor primi un sprijin din partea Statelor Unite în ceea ce privea aderarea României la NATO.

"Eram foarte implicați, voiam neaparat ca în România să fie mai bine. Când ești student, îndrăznești să faci orice", a spus Clotilde Armand.

Astfel, în 1997, alături de soțul ei și de alți matematicieni MIT, aceasta a trimis email-uri către autoritățile americane despre care știa că răspund și contabilizează orice cerere pe care o primesc, chiar dacă acestea privesc acțiuni care nu sunt de anvergură.

Printre cei care au primit atunci email-uri de la actualul candidat USB la Primăria Sectorului 1 se aflau și președintele SUA, vicepreședintele, președintele Senatului sau șeful Diplomației.

A primit chiar și un răspuns de la biroul vicepreședintelui SUA.

Vrea să rămână în România 

Clotilde Armand a mai spus că, deși nu a stat mereu în România și cu toate că, din 1999, când a venit în țară împreună cu soțul ei, a mai locuit în Germania și în Franța, acum este convinsă că va rămâne în România.

"Nu cred că vom mai pleca. Ne stabilim aici pentru totdeauna", a spus politicianul Clotilde Armand.