Secretarul general adjunct al PSD acuză, după ce DNA a anunțat că Sevil Shhaideh e suspectă într-un dosar, că acțiunea reprezintă o parte a unui plan îndreptat împotriva partidului și a lui Liviu Dragnea.

"Suntem pur și simplu stupefiați! În plin scandal național ce are ca subiect abuzurile statului paralel, susținut de înregistrări, filmări, declarații incendiare din interior, scandal care este preluat până și de presa internațională, rămășițele fostului binom, în loc să-și prezinte în bloc demisiile de urgență, continuă bătălia nu numai împotriva PSD și a lui Liviu Dragnea, ci pur și simplu împotriva românilor care au votat pentru o schimbare totală de paradigmă, pentru drepturi, libertăți fundamentale, stoparea abuzurilor, pentru a nu mai exista frică și, nu în ultimul rând, pentru asanarea instituțiilor statului", a declarat Codrin Ștefănescu, într-un comunicat de presă.

El susține că George Maior, care "de ani de zile se visează președinte al PSD, prim-ministru sau chiar președinte de țară", în echipă cu Florin Coldea, Laura-Codruța Kovesi și grupul Ponta, "coordonează un plan de eliminare a lui Liviu Dragnea utilizând ultimele resurse pe care le mai au în sistem".

Potrivit lui Codrin Ștefănescu, PSD e la curent cu acest plan, având informații chiar din interiorul "statului paralel".

"În perioada imediat următoare este posibil să cerem revocări, demisii și anchete vizavi de toate declarațiile șocante apărute în ultimele săptămâni. Pentru că nu vom abdica niciodată de la promisiunile făcute românilor: democratizarea reală a României și aducerea în matca constituțională a tuturor instituțiilor statului. Punct", a spus Codrin Ștefănescu.

Sevil Shhaideh a fost anunțată vineri că are calitatea de suspect într-un dosar de corupție privind Lacul Belina. În același dosar, DNA a cerut aviz pentru urmărirea penală a Rovanei Plumb.