Dialogul dintre comisarul european Corina Crețu, președintele Comitetului Regiunilor Karl-Heinz Lambertz și cetățenii de la București a fost mai puțin despre cetățeni și mai mult despre performanțele primarului Sectorului 3, Robert Negoiță.

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, și-a făcut apariția, joi, în cadrul unui eveniment în care comisarul european Corina Crețu și președintele Comitetului Regiunilor Karl-Heinz Lambertz trebuiau să dialogheze cu cetățenii de la București și să le răspundă la întrebări și preocupări, cu puțin timp înainte ca acesta să înceapă, însoțit de camere de fotografiere și mai mulți consilieri personali.

După ce a salutat pe toată lumea, Robert Negoiță s-a așezat în primul rând și a așteptat liniștit mulțumirile pentru găzduirea evenimentului într-una dintre locațiile din Centrul Vechi, care se află în administrația sa, precum și laudele ce urmau să vină din partea Corinei Crețu.

"Am avut astăzi discuții foarte importante, vin de la Guvern, îmi doresc să am și cu administrația locală (discuții - n.r). Vreau să-l salut pe domnul primar Negoiță și să-i mulțumesc pentru găzduire și pentru activitatea sa în cadrul Comitetului Regiunilor", a fost una dintre primele fraze rostite în deschiderea evenimentului de către Crețu.

De altfel, primarul Sectorului 3 s-a ținut scai de președintele Comitetului Regiunilor Karl-Heinz Lambertz și comisarul Corina Crețu pe tot parcursul zilei, Negoiță fiind prezent și la vizita pe care cei doi oficiali europeni au făcut-o la Arcul de Triumf, unde s-a aflat și primarul Capitalei, Gabriela Firea.

 

Motivul lui Robert Negoiță de a fi prezent la această vizită este aceea că este preşedintele delegaţiei României la Comitetul European al Regiunilor (un organism alcătuit din 350 de membri – preşedinţi de consilii regionale, primari şi reprezentanţi aleşi ai regiunilor şi oraşelor – din cele 28 de state membre ale UE) – CoR, iar în urmă cu două luni a fost desemnat și raportor pentru Programul COSME (un program cu un buget de 2,3 miliarde euro, principalul instrument al Uniunii Europene de susţinere a competitivităţii IMM-urilor), lucru pe care, de altfel, primarul Sectorului 3 a ținut să-l reamintească la Arcul de Triumf.

"Noi, ca administrație locală, ca primari, suntem conștienți de importanța UE și încercăm să convingem cetățenii și să le explicăm de ce este important să existe UE și de ce e important ca noi să facem parte din UE. (...) Sunt deja raportor pe un proiect important al UE și al Comisiei Europene, programul COSME (...) care oferă peste 2,3 miliarde de euro pentru IMM-uri. E foarte important să cunoaștem aceste programe, să le accesăm pentru a încuraja mediul economic din România să creeze locuri de muncă și plus valoare în economia României", a spus Negoiță.

Asupra aceluiași lucru a insistat și în cadrul dialogului cu cetățenii, câteva ore mai târziu.

"Vreau să felicit Comitetul Regiunilor care se încearcă să apropie mai mult administrația locală de tot ce înseamnă zona economică. Un exemplu personal: sunt raportor al unui proiect al CoR, COSME, care înseamnă finanțare europeană pentru IMM-uri, un proiect de care nu se știe foarte mult în România, dar pe care încercăm să-l promovăm (...) Dacă tot vorbim de sondaje, trebuie să vă spun că în legătură cu tot ce înseamnă instituțiile din România, primăriile sunt pe primul loc, și din perspectiva asta, cred că este bine să strângem lucrurile mai bine între Comisia Europeană și Administrația Locală, mai ales că, dacă vă uitați pe cifre, o să vedeți că cea mai mare prezență este la alegerile locale și cea mai redusă, nu doar în România, ci în Europa, este cea la alegerile europarlamentare", a spus primarul Sectorului 3.

Desigur, acesta nu a uitat să precizeze și că românii sunt printre cei mai optimiști în privința Uniunii Europene și să îi dea pe englezi drept un exemplu de "așa nu".

"Faptul că în România euroscepticismul este destul de jos și suntem campioni la euro-optimism, se poate datora și faptului că politicienii din România nu au aceleași ticăloșisme pe care le au în Europa, și anume să dea vina pe UE că e vremea urâtă afară. Excelenți pe partea asta sunt prietenii noștri englezi, pe care iată unde i-a dus această politică", potrivit șefului primăriei Sectorului 3.

 

Cu toate că s-a plimbat prin fața camerelor, Robert Negoiță a refuzat să mai dea declarații presei și la finalul dialogului cu cetățenii și a plecat cât a putut de repede după ce a reușit să se fotografieze, din nou, alături de cei doi oficiali europeni, nu înainte, însă, de a-i reaminti comisarului Corina Crețu că au o nouă întâlnire doar peste câteva ore, la cină.


Pentru cetățenii de la București, însă, evenimentul a fost doar o altă simulare de dialog, în urma căruia au rămas nemulțumiți și fără răspuns la întrebări, cu toate că li s-a spus, ca și în alte dăți, că "Europa nu înseamnă doar Bruxelles, Strasbourg sau Luxembourg, ci e formată din cei 500 de milioane de oameni" care locuiesc în cele 28 de state membre.

Comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, și președintele Comitetului European al Regiunilor, Karl-Heinz Lambertz, au efectuat o vizită oficială în România, în cadrul căreia Corina Crețu s-a întâlnit cu premierul Mihai Tudose și cu mai mulți miniștri, precum și cu primarul general al Capitalei și cu cetățenii bucureșteni.