Liderul PSD a spus că nu există o listă cu privire la miniștrii care ar urma să fie remaniați, reiterând că ministrul Justiției este susținut de ALDE, dar se află pe un loc al PSD în Guvern, iar părerea sa despre Toader o va exprima în cadrul CEx.

"Dar de ce a ajuns dintr-odată domnul Tudorel Toader subiect? Eu n-am înțeles!. (...) Să nu fi făcut doamna Fire vreo confuzie cu listele (când a spus că Tudorel Toader se află pe lista celor care vor fi remaniați – n.r.), că tot umbla cu liste în acea perioadă. Nu există nicio listă făcută de nimeni care ar putea să aibă putere de decizie în partid cu privire la remaniere. Am vorbit și cu domnul Tăriceanu ieri, ministrul Justiției este pe un loc al PSD, deci negocierea a fost foarte clară când s-a format Guvernul. Sunt patru ministere asumate de ALDE – Energie, Mediu, Relația cu Parlamentul și Externe – iar celelalte ministere sunt asumate de PSD”, a spus Liviu Dragnea.

De asemenea, acesta a spus că el își va spune părerea despre Toader în CEx, lăsându-i pe alții să vorbească la televizor.

"E foarte bine că ne exprimăm aprecierea față de un ministru sau altul, dar decizia va fi la CEx. Eu o să spun părerile astea în CEx, îi las pe alții să vorbească la televizor”, a mai adăugat acesta.