Premierul Viorica Dăncilă a solicitat Secretariatului General al Guvernului (SGG) un raport amănunțit cu privire la modul în care Protocolul Guvernului a pregătit și organizat întrevederea pe care urma să o aibă luni cu președintele CE.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Executiv, Dăncilă i-a solicitat ministrului Transporturilor, Lucian Șova, un raport cu privire la informațiile pe care conducerea Aeroportului Băneasa le-a avut la dispoziție și le-a transmis Guvernului, în legătură cu programul de zbor al aeronavei care a adus la București delegația oficială condusă de președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

În sursa citată se mai mențonează că, "având în vedere atribuțiile și obligațiile Serviciului de Protecție și Pază în ceea ce privește coordonarea cu celelalte instituții asupra programului oficial al celor doi demnitari, se impune o analiză riguroasă și asupra modului în care a acționat această instituție în pregătirea și desfășurarea întrevederii stabilite pentru luni între cei doi oficiali".

De asemenea, comunicatul Guvernului mai menționează că instituțiile statului au obligația și responsabilitatea să se coordoneze în organizarea întâlnirilor la nivel înalt, iar "astfel de incidente sunt nepermise și sunt de natură să afecteze imaginea României".