Guvernul Cioloș a înființat o unitate pentru pregătirea Președinției UE și a aprobat un plan de acțiune. Guvernul Grindeanu a înființat și el un Consiliu cu același scop, prilej pentru Ana Birchall să susțină că fostul Executiv a bătut pasul pe loc.

La circa 10 luni distanță de la crearea de către Guvernul Cioloș a Unității de pregătire a Președinției Consiliului UE, Guvernul Grindeanu a înființat o altă structură care se va ocupa de pregătirea acestui eveniment.

Premierul Sorin Grindeanu a semnat, săptămâna aceasta, Decizia nr. 360/2017 privind constituirea Consiliului interministerial pentru pregătirea și exercitarea președinției României la Consiliul Uniunii Europene, după ce în ședința de Guvern din 22 martie fusese aprobat Memorandumul cu tema: "Accelerarea procesului de pregătire a Președinției României la Consiliul UE în primul semestru al anului 2019".

Potrivit Deciziei, Consiliul interministerial este un organism fără personalitate juridică, cu caracter consultativ, condus de prim-ministru, iar în absența lui de ministrul delegat pentru afaceri europene.

Consiliul are ca obiectiv stabilirea liniilor directoare și a priorităților de acțiune pentru pregătirea și exercitarea președinției României la Consiliul Uniunii Europene.

Atribuții: dezbate temele de interes și evaluează scenariile prezentate de membrii Consiliului, potrivit domeniilor proprii de competență, stabilește acțiunile prioritare și calendarul de implementare al acestora și îndrumări necesare desfășurării activității ministerelor cu atribuții în elaborarea actelor normative necesare pregătirii și exercitării președinției României la Consiliul Uniunii Europene.

Din Consiliul interministerial fac parte, pe lângă prim-ministru, ministrul Dezvoltării regionale, ministrul Mediului, ministrul de Externe, ministrul de Interne, ministrul Apărării, al Finanțelor și al Justiției, ministrul delegat pentru afaceri europene, secretarul general al Guvernului și Reprezentantul permanent al României pe lângă Uniunea Europeană.

Vineri, Ana Birchall, ministrul delegat pentru afaceri europene, a precizat că pregătirea Președinției României la Consiliul UE în primul semestru al anului 2019 intră în linie dreaptă odată cu semnarea acestei decizii.

Birchall recurge la un gest prea puțin uzual în comunicatele oficiale ale MAE, atacând fosta guvernare, pe motiv că a bătut pasul pe loc în această chestiune.

 

"Decizia Guvernului de înființare a Consiliului Interministerial pentru Pregătirea și Exercitarea Președinției României la Consiliul Uniunii Europene certifică eforturile noastre din ultimele luni de accelerare a organizării pentru pregătirea Președinției României la Consiliul Uniunii Europene în primul semestru din 2019. Din păcate, fostul Executiv a bătut pasul pe loc, nu și-a făcut temele la momentul potrivit, iar noi suntem puși în situația de a recupera întârzierile cauzate de guvernul anterior”,

a declarat ministrul delegat, conform comunicatului. 

După modelul inaugurat de ministrul de Interne, Carmen Dan, Birchall nu uită să mulțumească șefului său de partid, Liviu Dragnea:

 

”Mulțumesc tuturor colegelor și colegilor care ne-au sprijinit și ne sprijină zilnic. Mulțumesc domnului președinte Liviu Dragnea care ne-a susținut încă de la început, inclusiv prin includerea în buget a unei file de buget separate pentru pregătirea Președinției”.

Comunicatul integral poate fi citit aici.

Ce uită să spună Ana Birchall

Afirmațiile ministrului delegat privind lipsa de acțiune a precedentului guvern nu corespund realității.

Astfel, în iulie 2016, în cadrul Cancelariei prim-ministrului a fost creată Unitatea de pregătire a Președinției Consiliului UE - UPPCUE. 

Coordonator al Unității de pregătire a Președinției UE 2019 a fost numit Cristian Bădescu, la acea vreme secretar de stat pentru afaceri europene în MAE.

Principale obiective ale UPPCUE au fost lansarea dezbaterii publice privind prioritățile viitoarei Președinții a României la Consiliul UE și elaborarea unui Plan de acțiune pentru pregătirea viitoarei Președinții.

Primul obiectiv a fost îndeplinit prin organizarea, în 24 octombrie 2016, a unei conferințe care a marcat debutul unei serii de dezbateri publice pe această temă, iar cel de-al doilea a fost realizat pe 29 decembrie anul trecut, când Guvernul Cioloș a aprobat Planul de acțiune pentru pregătirea Președinției României la Consiliul UE.

Planul de acțiune este un document tehnic care cuprinde descrierea rolului și atribuțiilor unei Președinții a Consiliului UE, a primei etape de pregătire a Președinției României la Consiliul UE, a perspectivei elaborării Programului Trio-ului de Președinții din care face parte România, împreună cu Finlanda și Croația precum și a Programului Președinției României a Consiliului UE, potrivit unui comunicat al guvernului.

Documentul conține și o primă evaluare a resurselor necesare și sugerează setul de măsuri tehnice necesar a fi implementate în procesul de pregătire pe parcursul următorilor doi ani.

Memorandumul cu tema ”Planul de acțiune pentru pregătirea Președinției României la Consiliul UE în primul semestru 2019” poate fi citit aici.   

Pe 21 noiembrie 2016, într-un comunicat de presă al Guvernului a fost prezentat un calendar al dezbaterilor publice în pregătirea Președinției române a Consiliului Uniunii Europene. (Detalii, aici)

Birchall încearcă să ascundă propriile întârzieri și inacțiuni

"Afirmațiile doamnei ministru Birchall arată încă odată cum actualul Guvern își scuză întârzierile în adoptarea unor măsuri prin apel la o presupusă «grea moștenire» pe care ar fi preluat-o de la fostul Guvern (...). Doamna ministru Ana Birchall încearcă, prin declarații publice neadevărate, să inducă o percepție falsă asupra activității Guvernului din 2016, ascunzând astfel propriile întârzieri și inacțiuni", afirmă Cioloș și Tudorache într-o declarație comună transmisă presei, scrie Agerpres.

 

"Această declarație este un gest neelegant, având în vedere că doamna Ana Birchall a participat și a fost informată, pe parcursul anului 2016, în calitatea sa de președinte al Comisiei de Afaceri Europene din Camera Deputaților, de calendarul și măsurile luate de fostul executiv pentru pregătirea preluării de către România a Președinției Consiliului UE",

spun Cioloș și Tudorache, informând că înființarea Consiliului Interministerial este, de fapt, "o recomandare a Guvernului Cioloș dintr-un document înmânat actualei echipe de la Palatul Victoria".

Unitatea UPPCUE a fost ”mutată de actualul Guvern odată cu desființarea Cancelariei Prim-Ministrului, la începutul acestui an, transferând această responsabilitate noului ministru delegat pentru Afaceri Europene din MAE. De la mutarea UPPCUE și decizia de înființare a unui nou organism Interministerial au trecut câteva luni, întârziere care nu poate fi imputată fostului guvern, care a aprobat, prin Memorandum, pe 30 decembrie 2016, un Plan de acțiune pentru pregătirea Președinției Consiliului UE pe care România o va exercita în primul semestru 2019", mai afirmă Cioloș și Tudorache.

 

”Aud că s-a trezit vorbind doamna Birchall că Guvernul Cioloș a întârziat pregătirile pentru preluarea de către România a președinției Consiliului UE. Să-i dea cineva doamnei ministru planul de măsuri adoptat în 2016, că poate nu îl găsește după ce a fost desființată în 2017 cancelaria prim-ministrului​ cu tot cu Unitatea care se ocupa fix de acest lucru”,

 a comentat, vineri, pe Facebook, Liviu Iolu, purtător de cuvânt al Guvernului Cioloș.

Pe 24 octombrie 2016 la conferința ”Start pentru 2019: România la președinția Consiliului UE” a participat și Ana Birchall, pe atunci deputat.

Intervenția sa poate fi urmărită de la min. 31:27 la 46:52.

”Doresc să salut inițiativa de a declanșa acest proces de reflexie națională și publică cu privire la agenda de priorități pe care România o va urmări în calitate de titular al Președinției Consiliului UE în primul semestru al anului 2019”, declara, la începutul intervenției sale, Ana Birchall.