Deputații au votat luni proiectul privind modificarea Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, după ce pe 6 decembrie au votat pe articole actul normativ, după aproape 13 ore de dezbateri. Senatul e for decizional.

UPDATE: Senatul a fost sesizat luni, în calitate de Cameră decizională, cu proiectul de modificare a statutului judecătorilor și procurorilor și proiectul de modificare a legii ANI, iar Biroul Permanent al camerei superioare a stabilit că pot fi depuse amendamente la cele două acte normative până joi. Rapoartele comisiilor sesizate urmează să fie finalizate până luni, 18 decembrie, a anunțat Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului, după ședința Biroului Permanent. 

+++++++++++++++++++++++++++++++ 

În plenul Camerei Deputaților, 179 de deputați au votat "pentru" adoptarea schimbărilor la statutul magistraților, iar 90 "împotrivă".

Unul dintre amendamentele contestate de opoziţie, societate civilă şi magistraţi se referă la acțiunea în regres, prin Ministerul Finanțelor, împotriva magistraților care au săvârșit erori.

"După ce prejudiciul a fost acoperit de stat în temeiul hotărârii irevocabile date cu respectarea prevederilor alin. (6), statul se îndreaptă cu o acțiune în despăgubiri împotriva judecătorului sau procurorului care, cu rea-credință sau gravă neglijență, a săvârșit eroarea judiciară cauzatoare de prejudicii", se arată în amendamentul introdus în Statutul magistraţilor. 

Membrii Comisiei Iordache au restrâns puterile şefului statului. Astfel, preşedintele nu va mai putea refuza, nici măcar o data şi motivat, numirile propuse de CSM în funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

De asemenea, preşedintele nu va mai putea refuza, nici măcar o dată şi motivat, numirea procurorilor şi judecătorilor simpli care au absolvit examenul de capacitate şi a altor categorii de jurişti.

Din articolul care defineşte activitatea procurorilor s-a eliminat cuvântul "independenţă": "Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului Justiţiei".

Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să se abţină de la manifestarea sau exprimarea defăimătoare la adresa celorlalte puteri ale statului - legislativă şi executivă.

Merită amintit că politicienii n-au nicio problemă atunci când vine vorba să critice sistemul judiciar, fie că e vorba de instituţii, fie persoane.

 

Totodată, a fost votată şi modificarea Legii ANI, astfel încât interdicţiile aplicate deputaţilor şi senatorilor pe baza rapoartelor de evaluare întocmite de Agenţia Naţională de Integritate şi care au constatat nerespectarea prevederilor legale privind conflictul de interese în perioada 2007 - 2013 încetează de drept, scrie HotNews.ro.

Decizia pentru a se face şedinţa de vot final luni s-a luat la ora 13:30 în şedinţa conducerii Camerei Deputaţilor, la propunerea PSD.

Graba parlamentarilor coaliţiei de guvernare se vede şi din faptul că Biroul permanent al Senatului este convocat deja pentru ora 18:00 pentru a inregistra cele două proiecte de lege şi a se da termen pentru amendamente pentru proiectul privind statutul magistraţilor.

Deputaţii USR au fluierat şi au bătut în bănci.