Președintele României și secretarul general al NATO au discutat joi despre eforturile de apărare ale Uniunii Europene și sinergiile cu forțele armate ale Alianței Nord-Atlantice.

Președintele Klaus Iohannis a spus, într-o conferință comună cu Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, că cei doi oficiali au discutat relația alianței cu Uniunea Europeană, în contextul în care România deține Președinția Consiliului UE.

„Amândoi suntem de părere că este nevoie a) de o colaborare, cooperare strânsă; b) de o implicare și de o parte și de alta în proiecte care se completează reciproc și nu se concurează reciproc. Noi credem că o abordare serioasă, de perspectivă, solidă - este o abordare de tip complementar care creează sinergii. Din poziția de stat puternic, dedicat în egală măsură proiectului european și consolidării în continuare a NATO, și foarte important, a relației transatlantice, România va valorifica toate oportunitățile pentru susținerea dezvoltării Parteneriatului Strategic între NATO și Uniunea Europeană”, a spus Iohannis.

Întrebat de jurnaliști, președintele a spus că nu se pune problema de o competiție între NATO și armata europeană.

„Complementaritatea eforturilor de modernizare, de dotare între NATO și Uniunea Europeană este vitală. Nu își dorește nimeni, și asta pot să vă spun fiindcă am discutat și în Consiliul European și în discuții bilaterale și informale cu lideri europeni, nu-și dorește nimeni să creeze o competiție, o concurență între NATO și Uniunea Europeană. Noi toți ne dorim să facem în așa fel încât proiectele pe care le are NATO și proiectele care se dezvoltă în Uniunea Europeană să fie complementare, adică să se întărească reciproc, nu să concureze”, a spus Iohannis

„Au fost voci, știți foarte bine, care, la un moment dat, au afirmat că Europa face prea puțin pentru apărarea proprie. Ei, iată, acum face și cred că acest efort este și important, și vizibil și va fi un beneficiu net pentru NATO. Faptul că Uniunea Europeană a dezvoltat proiecte comune cum este PESCO, arată că noi am înțeles că trebuie să jucăm un rol foarte important în NATO, încă o dată, în NATO, nu în locul NATO sau paralel cu NATO, și cred că acesta este un lucru bun”, a adăugat președintele României.

La rândul său, oficialul NATO a spus că se bucură „foarte mult” de eforturile de apărare ale Uniunii Europene pentru că ajută la dezvoltarea de noi capacități militare, iar dedicarea UE în acest sens va rezolva o parte din fragmentarea industriei de apărare europene.

„Și Uniunea Europeană, și NATO colaborează mai strâns acum decât în orice alt moment din trecut. În același timp, este important de reținut că eforturile UE pentru apărare sunt complementare și nu concurente cu ale NATO. Trebuie să ne fie clar că Uniunea Europeană nu are cum să înlocuiască NATO. Unitatea europeană nu se poate substitui unității transatlantice. NATO rămâne piatra de temelie a securității europene, îndeosebi după Brexit”, a spus Jens Stoltenberg.

Potrivit acestuia, 80% din cheltuielile de apărare ale NATO vor proveni de la aliați care nu sunt membri UE, adică SUA, Canada și Marea Britanie, după Brexit.

„Eforturile UE pentru apărare trebuie, deci, să fie complementare și nu concurente cu cele ale NATO, trebuie să evităm suprapunerile, trebuie să ne asigurăm că întărim, nu slăbim legătura transatlantică. Ca o modalitate de a întări pilonul european în interiorul NATO, suntem foarte bucuroși, repet, salutăm eforturile UE în direcția apărării”, a punctat Stoltenberg.