Preşedintele PSD şi al Camerei Deputaţilor a declarat că e interesat ca decizia privind redefinirea familiei în Constituţiei să fie luată de români, "fără presiuni".

Întrebat în legătură cu reacţiile externe privind redefinirea familiei în Constituţie, Liviu Dragnea a declarat marţi că este interesat de "un semnal foarte serios în interiorul ţării".

"Pe mine mă interesează să dea un semnal foarte serios în interiorul ţării pentru că eu încă sunt român şi voi rămâne român şi mă interesează ca această decizie să fie luată de români, nu de altcineva, cu toate presiunile, sugestiile şi propunerile venite din altă parte", a spus Dragnea.

Liderul social-democrat speră că referendumul va avea loc până la iarnă.

Declaraţia sa survine după ce Camera Deputaţilor a adoptat marţi proiectul de modificarea a Legii refrendumului care prevede că referendumul iniţiat de Coaliţia pentru Familie trebuie să fie organizat în termen de 30 de zile de la adoptarea proiectului de revizuire a Constituţiei.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat luni un raport favorabil proiectului, operând modificări de tehnică legislativă asupra cărora au revenit şi marţi dimineaţă, după ce plenul a decis să retrimită proiectul la comisie pentru a elimina o prevedere care se repeta, actul normativ fiind supus votului final al plenlui în aceeaşi zi, potrivit Mediafax.