Liviu Dragnea a declarat, după mai bine de patru ore de discuții cu Asociația Municipiilor din România (AMR), că bugetul prevede o creștere a fondurilor alocate la nivel național către administrațiile locale cu 27%. Gabriela Firea îl contrazice.

Liviu Dragnea și Eugen Teodorovici s-au întâlnit miercuri cu primarii municipiilor, pentru a cădea la pace cu forma bugetului de stat pe anul 2019.

Astfel, administrațiile locale vor avea venituri cel puțin la nivelul celor din anul precedent, a declarat Dragnea după discuții, scrie Agerpres.

Potrivit acestuia, fondurile alocate la nivel național către administrațiile locale vor înregistra, în 2019, o creștere cu 27%.

"În discuțiile pe care le-am avut cu reprezentanții Guvernului zilele trecute și cu alți colegi din Parlament, cu președintele Tăriceanu, am primit asigurări de la Guvern că vor avea cel puțin bugetele pe care le-au avut anul trecut și o mare parte din municipii vor avea venituri mai mari, inclusiv cu cheltuielile incluse din plata însoțitorilor persoanelor cu handicap, iar la județe și la comune veniturile vor fi substanțial mai mari. Este o creștere de 27% pe toată administrația locală din cote defalcate din impozitul pe venit și din TVA, care va veni către administrația locală față de anii precedenți", a afirmat Liviu Dragnea.

Conform liderului social-democraților, cota defalcată din impozitul pe venit pentru administrațiile locale va crește la 60%.

În replică, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, spune contrariul.

"Este așa cum spuneam: Dl Dragnea va spune că alții (guvernul, ministerul de finanțe) sunt vinovați, și nu el, pentru amputarea bugetului Primăriei Capitalei cu aproape 25%. După ce a ascultat primarii prezenți la ședința Asociației Municipiilor, Dl Dragnea a spus textual: <<Nu am venit să va dau soluții privind bugetul. Nu am competențe legale>>", a scris Gabriela Firea pe contul său de Facebook.

Ea spunea că Dragnea a susținut că bugetul este unul bun, în ciuda explicațiilor aduse de primari. 

"Dar a continuat să susțină, în ciudă explicațiilor și argumentelor aduse de primari, că bugetul este unul bun și a prezentat o situație roz a economiei. Dacă e totul așa de bine, cum de ne va aștepta un an de austeritate? La insistențele mele, am reușit să obțin o întâlnire mâine, la Ministerul de finanțe, în care să explic încă o data că sunt puse în pericol serviciile publice din București, a căror notă de plată o achita Primăria Capitalei : transport public, termoficare, iluminat, spitale, consolidări, apa și canal, investiții în infrastructura etc", a mai scris aceasta.

În final, edilul precizează că i-a sfătuit pe primari să se înțeleagă între ei, afirmând că tate criticile aduse de ea în aceste zile s-au confirmat acum

"Sfidând legea și atribuțiile complexe pe care le avem, Dl Dragnea, cel <<fara competențe legale>> a dat și indicația: <<sa va înțelegeți între voi>>. De parcă legile și bugetul sunt că mersul la film sau la o masă în oraș! Așa bagatelizare a instituțiilor statului nu am văzut! Cum ne dezbină la București, face și în țara, încercând să-i învrăjbească pe primarii de municipii cu cei de comune și orașe. Un adevărat om de stat! Nu mai am nicio așteptare. Un lucru e limpede: s-a confirmat că în toate aceste zile am spus adevărul. Mă voi bate pentru el până la capăt!", a mai adăugat primarul general.

Nici primarul municipiului Arad, Gheorghe Flacă, nu este mulțumit de discuții.

"Noi rămânem la vechea cotă de 40%. Discutăm de un miliard de euro responsabilitatea admistrației locale, ceea ce a confirmat că aproape toată lumea va avea pierderi. Dragnea ne-a spus: << Ce vreți să faceți? Bugetul trebuie închis cumva>>. Am spus da, dar asta înseamnă că bugetul trebuie închis pe cetățeni. Cetățenii vor plăti povara transferată pentru municipalități", a explicat Falcă.