Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a făcut această declaraţie în contextul creşterii contribuţiilor angajaţilor la pensii şi la sănătate.

"Nu se pune problema ca vreun cetăţean român angajat undeva să meargă singur să-şi plătească contribuţia CAS şi CASS. Tot angajatorul, tot firma va face aceste plăţi. Da, le va face în contul angajatului, adică angajatul va avea o contribuţie la CAS şi la pensii mai mare, dar nu el va face acest ordin de plată, ci tot firma”, a explicat luni, după şedinţa coaliţiei de guvernare, Liviu Dragnea, pentru a lămuri o serie de declaraţii făcute anterior de premierul Mihai Tudose.

Întrebat dacă vor scădea salariile, după creşterea contribuţiilor, liderul PSD a negat.

"Acum există trei valori în interiorul unui salariu: este salariul net, este salariul brut, care e mai mare decât cel net şi, peste, este suma care reprezintă cheltuiala totală a angajatorului…Până la salariul brut se plătesc contribuţiile pentru angajat. Între salariul brut şi cheltuiala totală a angajatorului există contribuţiile pe care le plăteşte firma, dar în contul cui, şi părerea mea a fost, am spus-o şi din campanie, am spus-o şi acum, că aici statul român ne fură. Şi ce este de la salariul brut până la cheltuiala totală a angajatorului vor fi plătite tot de firmă, dar în contul angajatului”, a precizat Dragnea.

El a anunţat că angajatul va plăti 25% contribuţie la pensii şi 10% contribuţie la asigurările de sănătate.