În legislatura trecută, Comisia juridică dăduse un vot favorabil urmăririi penale a deputatului PSD.Acum colegul său de partid Eugen Nicolicea a susţinut că faptele reclamate de DNA s-au petrecut înainte de intrarea în vigoare a abuzului în serviciu.

"Comisia recomandă plenului să nu voteze cererea de urmărire penală, întrucât solicitarea este pentru infracțiunea 13, indice 2, din Legea 78/2000, infracțiune care nu exista la data comiterii faptei. În articolul 3 al Codului penal, legea penală se aplică infracțiunilor săvârșite în timpul cât ea se află în vigoare. Ea a intrat în vigoare cam pe 2 decembrie 2004, faptele sunt comise până în octombrie 2004", a explicat Nicolicea, la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.

Întrebat de ce anul trecut când s-a dat dat un raport pozitiv din partea comisiei pe aceeași solicitare nu s-a sesizat această neconcordanță legislativă, Nicolicea a spus: "Probabil persoanele implicate, mă refer la Parchet, avocați, colegi de-ai mei, nu au sesizat acest lucru. Acum a fost sesizat". 

***

DNA a cerut, pe 21 noiembrie 2016, Camerei Deputaților să încuviințeze urmărirea penală a lui Eugen Bejinariu, fost secretar general al Guvernului în perioada 2003-2004, acuzat de abuz în serviciu în dosarul "Microsoft 2".

Deputaţii au folosit însă diverse subterfugii pentru a-l scăpa pe Bejinariu.

Comisia juridică a Camerei Deputaților a aprobat, în legislatura trecută, solicitarea, iar plenul a amânat de două ori luarea unei decizii din lipsă de cvorum.

În actualul Legislativ, solicitarea privind efectuarea urmăririi penale în cazul deputatului PSD Eugen Bejinariu a fost retrimisă, pe 4 aprilie, la Comisia juridică pentru două săptămâni, după ce președintele comisiei, Eugen Nicolicea, a invocat un "incident de procedură”.

Atunci, Nicolicea a explicat că raportul Comisiei juridice în acest caz a fost întocmit în legislatura trecută a Parlamentului când din acest for făceau parte reprezentanți ai unui partid care nu mai există — PPDD, iar reprezentanții USR, care sunt în componența actuală, nu au putut să se pronunțe.