Josef Weidenholzer, eurodeputat socialist austriac, a descris situația din România ca fiind "îngrijorătoare" având în vedere violența poliției, a amenințărilor la adresa jurnaliștilor și a reformei judiciare controversate.

"Există riscul ca dezvoltarea pe care o vedem în prezent în Ungaria și Polonia să se răspândească în România", a declarat luni pentru agenția de presă APA Josef Weidenholzer.

"Condamn cu fermitate violența poliției din timpul demonstrațiilor. Într-o democrație, jurnaliștii trebuie să poată lucra în mod liber și să nu fie împiedicați prin amenințări sau violență", a subliniat Weidenholzer, care este și vicepreședinte al Grupului Socialist din Parlamentul European, relatează Die Presse.

"Independența justiției trebuie respectată în întreaga Europă", a mai spus Weidenholzer. "Mai ales o țară care urmează să preia Președinția UE ar trebui să respecte și să apere criteriile de la Copenhaga", a adăugat el.

În pofida declarațiilor sale, SPÖ este criticat de celelalte partide pentru lipsa de reacție a socialiștilor austrieci față de colegii din România.

Secretarul general al FPÖ, Harald Vilimsky, și el membru al Parlamentului European, a susținut că social-democrații austrieci ar trebui "să-și întrerupă rapid vacanța de vară" și "să reacționeze în mod corespunzător" la evenimentele din România. "E timpul să se trezească și să-i oprească pe tovarășii români, pentru a nu exista vreo vărsare de sânge", a spus Vilimsky.

Critici au venit și din partea conservatorilor din ÖVP. Secretarul general al partidului, Karl Nehammer, a criticat SPÖ pentru că nu a reacționat după violențele din 10 august. După comportamentul agresiv al partidului-soră din România împotriva protestatarilor și jurnaliștilor, social-democrații par să fi devenit "democrați tăcuți".

Liberalii austrieci, în schimb, i-au cerut președintelui ALDE, Hans van Baalen, să excludă din grupul politic european formațiunea ALDE din România.

Violențelor din 10 august le-a căzut victimă și un cameraman al televiziuni austriece de stat ORF. El a fost lovit de jandarmi chiar în timpul unei transmisii în direct.

Cancelarul austriac, Sebastian Kurz - a cărui țară asigură Președinția Consiliului UE - a cerut clarificări privind acțiunile violente ale jandarmilor.