Primarul Capitalei a avut miercuri două ieșiri în care l-a atacat dur pe Liviu Dragnea, ridicând vălul asupra discuțiilor din interiorul PSD.

”Am informații certe că mă spionează. Îmi urmărește activitatea, îmi urmărește chiar clădirea Primăriei, sunt oameni care au fost la mine în ultimele zile și care, ulterior, au fost sunați direct de dumnealui sau de colegi foarte apropiați să fie întrebați de ce au fost la mine, dacă punem ceva la cale. Noi nu puneam nimic la cale", a declarat miercuri seara, la Antena 3, Gabriela Firea, după ce în cursul zilei susținuse o conferință de presă în cadrul căreia dezvăluise faptul că liderul PSD a discutat cu apropiați despre o OUG privind amnisia și grațierea.

Gabriela Firea a dat vina pe Liviu Dragnea pentru lipsa sa de rezultate la Primăria Capitalei.

Ea a povestit că a fost la un pas să-și dea demisia de la Primăria Generală și din toate funcțiile din partid, anul trecut, când Liviu Dragnea a vrut să taie 40% din bugetul primăriei:

"Prima tensiune dintre mine și Liviu Dragnea a fost la bugetul de la sfârșitul anului trecut, pentru că a vrut să taie aproape jumătate. I s-a propus acest lucru de către unii consilieri și domnia sa agrease politic și, după intervenție mea aș spune chiar în forță, cu demisiile pe masă din toate funcțiile - vicepreședinte la nivel național, președinte PSD București...Am spus că suntem într-o eroare. Eu nu pot fi primar cu funcții în PSD dacă propriul meu președinte cu bună știință, știind ce efecte devastatoare vor fi asupra Capitalei acceptă să se taie aproape 40%".

Firea a mai spus că actuala legislație face imposibilă construcția de autostrăzi sau realizarea a altor proiecte importante în România: "Am crezută că deblocăm țara, că deblocăm autostrăzile, drumurile, spitalele. Nimic! Nu poți ca președinte al celui mai mare partid și președinte al Camerei Deputaților, care ai avut toate aceste amendamente, care ai știut și ai fost sesizat de colegii tăi, să te întrebi de ce merg prost lucrurile”.

Gabriela Firea crede că Liviu Dragnea se teme de o eventuală candidatură a ei la prezidențiale, de aceea nu a dorit să o sprijine în marile proiecte pe care ea ar fi vrut ca Primăria Capitalei să le ducă la îndeplinire.

"Sunt foarte nemulțumită pentru că în față mi se zâmbește, sunt strânsă la piept, încurajată, bătută pe umăr și după ce ies din sală - sunt colegi care mi-au spus - că erau întrebați de domnul Dragnea 'dar tu crezi că am vorbit serios? Dacă Gabi Firea face proiecte mari în Capitală, în acel moment va avea pretenții foarte mari, va dori să preia partidul, va dori să fie candidatul nostru la prezidențiale, ceea ce eu nu pot să accept'. Mă dor aceste lucruri, pentru motivul limpede că am clarificat ambele aspecte - și de a accede sau nu la conducerea partidului și de a fi sau nu candidat la prezidențiale. Am răspuns 'nu' la ambele și prioritatea mea este să finalizez tot ce am început în Capitală", a spus primarul general.