Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, consideră că cele peste 5.000 de cazuri de coronavirus din București nu reprezintă o cifră mare. Ea mai susține că 60% din oamenii tratați în spitalele din Capitală sunt din alte județe.

"Crește numărul de pacienți tratați în spitalele Capitalei, dar aceștia sunt aproape 60% veniți din alte județe, deci nu sunt bucureșteni. Este o falsă problemă pe care a ridicat-o Guvernul și am explicat să se facă diferență între pacienții tratați în Capitală și cei care sunt din alte județe. Bucureștiul nu este un focar, este cea mai mare aglomerare urbană din România. (...) În cinci luni, 5.000 de pacienți nu este o cifră mare, comparativ cu ce s-a întâmplat în alte județe ale țării sau orașe ale Europei", a spus Gabriela Firea într-o conferință de presă susținutăla sediul central al PSD.

Primarul a mai explicat că persoanele asimptomatice nu pot fi considerate bolnave, ci sunt "doar persoane cu test pozitiv", dar sunt și persoane, "mult mai puține la număr", și doar acelea devin pacienți.

+++

Potrivit bilanțului de îmbolnăviri anunțat de Grupul de Comunicare Strategică, Bucureștiul are cel mai mare număr de cazuri de coronavirus - 5.425.

De asemenea, potrivit raportului săptămânal privind evoluția COVID-19 în România publicat de INSP, Bucureștiul conduce în topul zonelor cu o creștere accelerată a infecțiilor.