Uniunea Națională pentru Democrație, Omenie, Respect (UNDOR) este un partid nou, înființat de foști membri USR.

”Anunțăm înființarea Uniunii Naționale pentru Democrație, Omenie, Respect (UNDOR), partid care își propune să readucă în politica românească principii fundamentale de bună guvernare, dreptate și, nu în ultimul rând, omenie. Credem că lipsește dimensiunea etică în politică și ne ghidăm după modelul unor oameni politici în gândirea și proiectele cărora ne regăsim”, precizează reprezentanții noului partid.
 
Conform surselor News.ro, partidul este format de mai mulți foști membri USR. Cererea de înregistrare la Tribunal a fost depusă de Cătălin Badiu, Florina Ștefana Niță și Ioana Emanuela Hagiu.
 
Ei precizează că valorile lor sunt buna guvernare, pe baza principiilor transparenței, responsabilității și respectului față de cetățeni. iar cauza în care cred este cea a justiției ”exercitată nu doar ca procedură lipsită de umanitate, ci în sensul profund al dreptății pentru oameni și al umanității actului de justiție, care ar asigura acea balanță esențială justiției”.