Fostul europarlamentar PNL Ramona Mănescu este propusă pentru a prelua conducerea Ministerului de Externe, după ce Teodor Meleșcanu a fost remaniat. Urmează ca președintele să decidă dacă acceptă propunerea PSD-ALDE.

UPDATE 15.10 Purtătorul de cuvânt al ALDE, Varujan Vosganian, a declarat, la finalul Biroului Politic Central, că Teodor Meleșcanu și-a făcut datoria de ministru, iar "prin modul în care a organizat alegerile europarlamentare a căutat să preîntâmpine anumite incidente".

Vosganian a mai precizat că "a existat un anumit interes ca unele incidente să apară, pornin de la concentrarea unor alegători în anumite secții de votare".

"Dăm în continuare același respect domnului Meleșcanu, pe care îl considerăm unul dintre reprezentații noștri de marcă. În același timp nu putem să neglijăm un anumit tip de percepție publică care leagă de MAE modul în care au fost gestionate alegerile în Diasporă", a explicat acesta.

El a mai precizat că ALDE a propus-o pe Ramina Mănescu în locul lui Teodor Meleșcanu

+++

Ramona Mănescu a ajuns luni, în jurul orei 13.00, la ședința conducerii ALDE, care are loc la Palatul Parlamentului.

De asemenea, social-democrații reuniți în CExN urmează să supună la vot remanierea actualului ministru de Externe, Teodor Meleșcanu.

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a anunțat că Biroul Politic Central al ALDE va discuta luni propunerea de înlocuire din funcție a ministrului Afacerilor Externe, din cauza percepției publice care s-a creat cu privire la activitatea acestuia

Ramona Mănescu a intrat în Parlamentul European în anul 2007, fiind coordonatoare în Comisia pentru Dezvoltare Regională și membru supleant în Comisia pentru Ocuparea Forței de Muncă și Afaceri Sociale. Pe 23 august a demisionat din PNL și s-a alăturat ALDE.

Aceast a fost ministru al Transporturilor în timpul guvernării Ponta.

+++

În 2017, Rise Project publica o investigație în care arăta că tatăl Ramonei Mănescu, Mihai Bolboceanu un „personaj obscur, pierdut într-un ocean de anonimitate, împins în față pentru a-i ascunde pe adevărații beneficiari ai marilor tunuri financiare”.

"Era unul dintre membrii acelei caste ascunse, de la vârful societății, pe care lumea o intuiește, fără să o poată vedea, a îmbogățiților peste noapte. (...) Într-un singur an, 2009, își cumpărase trei apartamente de lux! Două pe malul mării, lângă panglica de nisip a plajei din Constanța, iar unul la munte, față în față cu linia de sosire a pârtiei din Predeal. Plătise pentru ele circa 870.000 de euro”, spuneau atunci jurnaliștii Rise Project.