Declarația zilei vine de la primarul Capitalei Gabriela Firea și a fost spusă în ședința de joi a Comitetului Executiv PSD în care s-a decis inițierea unei moțiuni de cenzură împotriva premierului Sorin Grindeanu care nu pleacă de la Guvern.

„Avem un fost coleg care bântuie ca o fantomă prin Palatul Victoria, nu mai are legitimitate, nu a avut contribuții în campanie sau în comunicarea din perioada alegerilor. Nu s-a remarcat ca alți colegi din teritoriu care au muncit în alegeri. Eroul campaniei a fost programul de guvernare, asta au votat românii”, a spus Gabriela Firea, în ședința Comitetului Executiv PSD de joi, potrivit Antena 3, făcând referire la premierul Sorin Grindeanu, care, în ciuda faptului că tot cabinetul său și-a dat demisia, acesta nu a făcut-o încă.