Gabriela Firea este noul șef (interimar) al organizației PSD București, în locul lui Robert Negoiță. Președintele social-democrat, Liviu Dragnea, a declarat, marți, că ea este principala opțiune a partidului pentru candidatura la Primăria Capitalei.

"Neplăcută starea care a existat în organizația PSD București, în ultimele zile. Neavând de gând să las să se perpetueze așa ceva, în condițiile în care PSD-ul are prima șansă la București, astăzi au fost luate niște decizii și de către Comitetul Executiv Național (CExN) și de unii colegi", a anunțat Liviu Dragnea, după Comitetul Executiv Național al PSD reunit la Palatul Parlamentului.

"Robert Negoiță astăzi a decis să se retragă din funcția de președinte al organizației municipale București și a propus-o pe doamna Gabriela Firea ca președinte interimar, pentru ca șansele acestei colege să crească, în condițiile în care Gabi Firea, pentru noi, este prima opțiune ca și candidat pentru Primăria Generală a Capitalei", a precizat Dragnea.

Președintele PSD a subliniat că o decizie finală în privința candidatului la Primăria Capitalei, dar și a candidaților la primăriile de sector va fi luată, cel mai probabil, la sfârșitul lunii februarie.

Șeful organizației PSD București Robert Negoiță și-a dat demisia din această funcție în urma unor conflicte cu social-democrații din sectorul 5, și a fost numit secretar pe regiunea București-Ilfov.

"Din acest moment, în care colegii m-au validat ca președinte al PSD București, vă asigur că nu veți mai lua la cunoștință de nicio disensiune din cadrul acestei organizații mari (...) Proiectele noastre sunt dedicate cetățenilor, iar disensiuni între colegi și cancan nu veți mai auzi de la noi", a declarat Firea, precizând că va face echipă cu Robert Negoiță.

Totodată,Cristian Rizea a fost suspendat, timp de șase luni, din funcția de președinte al PSD sector 5, după ce organizația intenționase să organizeze un miting împotriva lui Robert Negoiță. Conducerea interimară a fost preluată de Ligia Moldovan, președinte al organizației de femei PSD sector 5.

CExN a mai decis, marți, excluderea din partid a lui Ilie Mario Rafael, președintele executiv al PSD Sector 5, care a făcut niște afirmații în presă "care încalcă în mod flagrant codul de conduită", potrivit lui Dragnea.

Tot marți, senatorul Mihai Fifor a fost ales în funcția de președinte al Consiliului Național al PSD, prin vot deschis, cu unanimitate. Până acum, funcția de președinte al CN al PSD a fost deținută de Rovana Plumb, care nu a fost prezentă la ședința de marți.

În compensație, Rovana Plumb a fost desemnată în funcția de vicepreședinte al PSD, în locul rămas vacant în urma demisiei lui Andrei Dolineaschi, urmărit penal în în dosarul lui Mircea Govor privind numirile preferențiale la ANAF. Plumb nu a fost prezentă la Consiliul Național, pe motiv că e răcită – potrivit lui Dragnea.