Copreședintele PNL Alina Gorghiu a anunțat că partidul va ataca săptămâna viitoare în contencios administrativ Hotărârea Guvernului cu privire la organizarea alegerilor locale, cu scopul de a introduce votul în două tururi.

"Săptămâna viitoare, după ce vom avea Biroul Politic Național, vom iniția demersurile pentru atacarea acestei hotărâri (HG privind organizarea localelor pe 5 iunie – n.r.) în instanța de contencios administrativ, astfel încât să putem invoca excepția neconstituționalității prevederilor alegerii primarilor într-un singur tur. Nu există democrație în România dacă nu vom reuși să impunem două tururi de scrutin", a declarat, joi, Gorghiu, la o conferință de presă la Satu Mare, informează Agerpres.

"Dacă vom avea un singur tur de scrutin, primarii care vor fi schimbați vor fi în jur de 15-17 procente. În condițiile în care legislația va permite și un al doilea tur de scrutin, vom depăși 70% de primari noi în funcție”, a explicat ea.

Guvernul a stabilit miercuri că alegerile locale vor avea loc pe 5 iunie.

Întrebat dacă se mai pot organiza alegeri locale în două tururi de scrutin, purtătorul de cuvânt Dan Suciu a precizat că, din acest punct de vedere, ''lucrurile sunt pe un anumit făgaș și nu se mai pot întoarce".

"Dacă există alte elemente de constituționalitate care pot întoarce, nu pot să comentez, dar, din perspectiva Guvernului, lucrurile au fost asumate prin HG care stabilesc întregul calendar", a adăugat Suciu.