Biroul de presă al Guvernului a venit luni cu o serie de clarificări după ce în spațiul public au apărut informații potrivit cărora se pregătește deja relaxarea unor restricții intrate în vigoare duminică.

"Nu sunt avute în vedere în acest moment, pentru perioada imediat următoare, revizuirea/modificarea măsurilor adoptate. Menționăm faptul că aceste măsuri sunt raportate la incidența fiecărei localități printr-un mecanism prezentat public, iar retragerea acestora depinde de reducerea nivelului de răspândire a virusului la nivelul localității", explică Biroul de presă al Executivului.

În ceea ce privește perspectiva unor măsuri de natură a permite desfășurarea unor tipuri de activități, Guvernul spune că nu sunt adoptate decizii în acest sens și nu vizează perioada imediat următoare.

"La nivel guvernamental se desfășoară consultări și analize referitoare la momentul în care rata de răspândire a virusului la nivel național va fi redusă semnificativ și doar în acest context, într-un interval de câteva luni de zile, vor putea fi puse în discuție condițiile pentru desfășurarea anumitor tipuri de activități", se mai arată în precizare.