Liderii coaliției de guvernare PSD-ALDE se reunesc, luni, la Parlament, în cadrul unei noi ședințe privind activitatea Executivului, pe agendă urmând să fie dezbătute teme precum impozitul pe cifra de afaceri și rectificarea bugetară.

La rândul său, liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat:

"S-a discutat despre impozitul pe cifra de afaceri. (Mihai Tudose - n.r.) le-a explicat și colegilor din coaliție, mie îmi explicase, că toate analizele și simulările pe care le-a făcut, și n-a mai fost nevoie să dureze mai mult, arată că acea măsură ar fi produs efecte bune într-o anumită privință, dar ar fi afectat societățile comerciale din România care acționează corect și își plătesc în mod onest datoriile către stat. În schimb, rămân în continuare să analizeze modalități, acțiuni, prevederi prin care dintr-o zonă de mare business statul român să încaseze impozitul pe profit așa cum ar fi normal. Și asta înseamnă că vor avea discuții inclusiv cu companiile respective, discuții pentru a vedea ce ar putea face statul român pentru ca acele companii să devină mai profitabile, pentru că este interesul comun".

***

După şedinţă, premierul Tudose a declarat că s-a stabilit ca miniştrii care au tangenţă cu fondurile europene să se ducă, până la sfârşitul lunii, la Bruxelles pentru a explica ce fac şi "pentru a lua consultanţă" acolo unde e cazul.

Premierul a precizat că nu se va impozita cifra de afaceri, decizie acceptată şi de liderul PSD: "Consideraţi încheiat acest subiect".

Mihai Tudose a explicat că impozitul pe cifra de afaceri a fost gândit ca "un mijloc de a încerca să evităm anumite zone în care anumiţi actori economici au impresia că sunt mai dibaci ca noi. Până acum le-a reuşit".

El a mai spus că, în perioada următoare, Executivul are în vedere implementarea directivei europene privind combaterea diminuării bazei de impozitare practicată de unele companii mari.

În ceea ce priveşte taxa de solidaritate, Tudose a precizat că încă se lucrează, sunt simulări. Nu se ştie deocamdată de la ce prag va fi aplicată, dar ea vizează persoanele fizice, al căror venit este mare.

Referitor la demiterea lui Teodorovici, Mihai Tudose a declarat că se transformase într-un purtător de cuvânt, dar el nu era de acord cu majoritatea propunerilor făcute de fostul ministru de Finanţe, printre care şi impozitarea BOR.

"Domnul Teodorovici a fost colaboratorul meu şi am crezut că putem colabora pe consultanţă la ceea ce dumnealui se pricepe, pe financiar-fiscal. Numai că domnia sa probabil că a înţeles greşit şi s-a transformat într-un purtător de cuvânt, iar eu înţeleg ca ideile pe care domnia sa le are să le aflu de la el, nu prin intermediul presei, mai ales nefiind de acord cu cel puţin majoritatea dintre ele”, a explicat premierul.

 ***

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că luni, în coaliție, se va lua o decizie cu privire la impozitul pe cifra de afaceri, după ce premierul Mihai Tudose va prezenta o analiză, relatează Agerpres.

Întrebat cum își explică afirmația premierului potrivit căreia se va renunța la impozit, în condițiile în care el spune că decizia se va lua luni în coaliție, Dragnea a susţinut că nu ştie ce a spus şeful Guvernului şi a precizat că, dacă Tudose are simulări și analize pe acest subiect, le va prezenta în ședința de coaliție.

"Nu știu ce a declarat premierul, dar dacă are deja simulări și analize, luni, în coaliție, ne prezintă și dacă sunt argumente, susținem. A spus premierul Tudose că atunci când aceste simulări sunt gata, ni le prezintă", a arătat Dragnea.

În prima sa vizită externă, premierul Mihai Tudose a declarat, la Bruxelles că nu va introduce impozitul pe cifra de afaceri.

"Am reiterat foarte ferm că nu vom introduce acel impozit suplimentar pe cifra de afaceri, că suntem predictibili în ceea ce privește sistemul financiar-fiscal și că din tot ce înseamnă simulările noastre de acum și așteptările noastre, vom rămâne în ținta de deficit de anul asta”, a precizat săptămâna trecută Tudose.