Un protest neautorizat organizat de AUR în jurul Parlamentului a scăpat de sub control miercuri. Accesul la Camera Deputaților a fost blocat, după ce o colaboratoare a vrut să intre cu gloanțe în Parlament, iar manifestanții sunt violenți.

UPDATE

Liderul deputaților UDMR, Csoma Botond, a povestit că de obicei vine pe jos la parlament, iar meircuri a fost agresat și el de protestatari.

"Jandarmii mi-au spus că nu pot intra pe la prima intrare, m-am îndreptatat la următoarea, printre protestatari, și m-au huiduit și m-au amenințat, dar nu am fost lovit", a declarat el, care a adăugat că manifestanții strigau să i se ia gâtul și "afara cu UDMR".

Apoi, povestește el, câțiva oameni au fugit după el, dar jandarmii i-au oprit.

Deputatul UDMR a spus că astfel de imagini au mai fost văzute pe vremea naziștilor, adăugând că AUR este un partid extremist și șovin.

Botond recunoaște că ar fi nevoie de modificarea regulilor de acces în Parlament, dar asta nu înseamnă că aleșii trebuie să se baricadeze în clădire.

+++

11:31 Intrarea la Camera Deputaților și traficul pe Bulevardul Națiunile Unite sunt blocate de jandarmi și poliție. Câteva sute de manifestanți scandează și, cu toate cu manifestația nu are autorizație, forțele de ordine nu fac nimic.

+++

USR și AUR se acuză reciproc în plen de faptul că sunt drogați, propagandiști, mincinoși, legionari, trompete ale lui Putin și că prostesc oamenii.

+++

Protestul vine pe fondul adoptării de către majoritatea parlamentară a PL-x 145/2023, proiectul cu privire la Observatorul Național al Copiilor. Despre acest proiect AUR susține că va duce la răpirea de copii.

Citește și: Alertă la Parlament. O membră AUR a încercat să intre cu gloanțe în clădire

”Acest proiect de lege a fost adoptat în spatele ușilor închise în comisiile de muncă și sănătate din Camera Deputaților pe repede-înainte, fără niciun fel de dezbatere, fără niciun fel de transparență, iar miercuri va fi supus adoptării Parlamentului”, spune AUR pe Facebook.

Potrivit News.ro, liderul AUR, George Simion, a fost îndepărtat de un jandarm de pe gardul Parlamentului. Ulterior a venit în plenul Camerei Deputaților, unde, alături de colegii lui de partid a creat haos: înjură, urlă, transmit live pe rețelele de socializare și îi agresează verbal și fizic pe aleșii puterii care vor să voteze proiectul privitor la Observatorul Național al Copiilor.

Jandarmeria i-a înștiintaț pe manifestanți că protestul nu este autorizat și le-au cerut să plece, însă aceștia continuă să se adune în jurul Parlamentului. Traficul este oprit pe mai multe secțiuni de drum din jurul clădirii, iar accesul atât al presei, cât și al aleșilor se face dinspre Calea 13 septembrie, pe la Senat.

Au fost mai multe incidente la manifestație între protestatari și forțele de ordine. Înfășurați în steaguri cu sigla AUR și drapelul României, aceștia se plimbă în jurul Parlamentului și strigă lozinci.

La ora transmiterii acestei știri, deputații AUR s-au dus la tribuna oficială unde se dezbate proiectul cu pricina și încearcă blocarea discuțiilor și a votului final.

Scandalul din Parlament, transmis live de AUR


Deputatul Ludovic Orban a povestit că miercuri dimineață, în timp ce venea la Parlament, a fost lovit, scuipat și înjurat de protestatari, iar jandarmii nu l-au lăsat să intre în clădire. El a declarat de la tribuna oficială că va cere de la Jandarmerie imaginile cu agresiunile și va depune plângere penală.

Jandarmeria Capitalei a venit ulterior cu precizări.

"În rândul manifestanților și-a făcut apariția Orban Ludovic, care a fost agresat verbal și huiduit de ceilalți participanți la adunarea publică. Jandarmeria Capitalei efectuează demersuri pentru a identifica persoanele care au încălcat legislația în vigoare în această situație și pentru a dispune măsuri legale împotriva acestora", a transmis Biroul de presă al Direcției Generale a Jandarmeriei Municipiului București.

Jandarmeria mai spune că i s-a permis accesul lui Ludovic Orban în curtea Palatului Parlamentului și, sub protecția jandarmilor, a fost condus într-o zona de siguranță, fiind adoptată varianta conducerii persoanei în interiorul curții, printr-o altă intrare.

Comunicatul mai arată și că "o persoană din rândul manifestanților a agresat verbal un alt parlamentar, făptuitorul fiind identificat de jandarmi, pentru a fi întocmite demersurile necesare sesizării organelor de urmărire penală. Jandarmeria Capitalei va sprijini aceasta acțiune și prin punerea la dispoziție a imaginilor necesare pentru probarea faptelor".

Comportamentul partidului extremist AUR este din ce în ce mai violent, astfel că aproape zilnic aceștia sunt implicați în scandaluri.