Președintele Klaus Iohannis a declarat joi, la Sibiu, că nu crede că schimbarea de premieri poate avea loc în condițiile în care Guvernul negociază cu sindicaliștii din educație, aflați în grevă generală de patru zile.

„Eu nu am de gând să mă opun niciunei formule care duce la o guvernare stabilă. Încă se poartă discuții, încă se poartă negocieri. Coaliția trebuie să se hotărască cum va dori să arate viitorul Guvern și cine trebuie să fie în coaliția de guvernare, dar am încrederea că lucrurile se vor rezolva.  Acum sigur, fiind astăzi joi și greva încă neîncheiată, vom vedea dacă vom reuși să începem procedura mâine sau peste câteva zile, dar nu asta este important, dacă acum imediat sau peste o săptămână, două se face rotația. Important este să avem o procedură clară, să știm cum va funcționa coaliția și să avem un Guvern care garantează stabilitatea guvernării și stabilitatea României. Aceste lucruri pe care pun foarte mare preț și le-am transmis și celor din conducerea coaliției”, a declarat Klaus Iohannis, întrebat joi la Sibiu dacă UDMR ar trebui să rămână în continuare la guvernare sau noul Executiv să fie susținut și format doar de PNL și PSD, citat de News.ro.

Chestionat dacă ar putea fi amânată desemnarea premierului programată să înceapă vineri, șeful statului a răspuns: „Mâine ar trebui să înceapă procedura, asta în condițiile în care sigur greva din învățământ se finalizează. Vom vedea”.

Citește și: Peste 15.000 de profesori, la protest în București. Guvernul a chemat sindicatele la noi discuții

Întrebat dacă greva nu va fi încheiată, atunci când ar putea demara procedurile rotației prim-miniștrilor, președintele Iohannis a replicat: „Atunci este nevoie ca Guvernul și coaliția la modul general, să negocieze în continuare cu sindicatele până se găsește o soluție”.

„Nu cred că rotația se va face în timpul unor negocieri. Este totuși destul de complicat și una, și alta sunt proceduri complicate. Se pot lua pe rând”, a completat Iohannis.

+++

Cu nici 24 de ore înainte, același Iohannis spunea că poate fi respectat calendarul inițial al rotației de premieri.

"Vineri ar începe procedura, iar în varianta optimală ea s-ar putea încheia pe 30 mai. Aceste chestiuni le-am spus și celor din PNL. I-am rugat să trateze negocierile în Coaliție și cu greviștii cu toată seriozitate, să fie o parte relevantă în păstrarea stabilității guvernării, fiindcă numai de instabilitate și de certuri politice nu avem nevoie", a precizat, miercuri acesta.

"Imediat ce premierul își depune mandatul, voi iniția următorii pași. Nu am niciun interes să trag de timp și să apară sincope și incertitudini. Această rotație trebuie să se desfășoare rapid, corect, cum se zice «sticlă». Oamenii trebuie să vadă că aici nu e rost de negocieri, de tras sfori, ci de o chestiune pe care coaliția și-a însușit-o de la început și se respectă", a subliniat Klaus Iohannis.

Tot miercuri, Iohannis transmitea că și sindicatele "trebuie să vadă că o negociere se întâmplă în așa fel încât părțile se întâlnesc undeva la mijloc. Este greu de imaginat că toate solicitările vor fi satisfăcute de azi pe mâine, dar chestiunea rămâne în atenția Coaliției și există această promisiune fermă de a lucra pe legea salarizării, care va veni cu soluții pozitive și pentru angajații din educație", a conchis el.

+++

Premierul Nicolae Ciucă a declarat joi, prezent la Cluj: "Ajung la București, discut cu partenerii de coaliție și luăm o decizie".

"Depinde de noi toți și depinde să înțelegem situația și contextul în care ne aflăm. Încă de la începutul acestei acțiuni de protest a sindicatelor din educație am căutat să demonstrăm că înțelegem și că, într-adevăr, profesorii din România, cei care ne-au pus creionul pentru prima dată în mână, cei care ne-au învățat pentru prima dată și ne-au deschis ochii pentru ceea ce urma să însemne viitorul și evoluția noastră într-o profesie sau alta, merită recunoștința noastră și merită, într-adevăr, să fie situați pe grila de salarizare, acolo unde noi ne-am asumat, atât prin programul de guvernare, cât și la nivelul coaliției, că trebuie să fie", a spus Ciucă, întrebat ce se întâmplă efectiv vineri, atunci când trebuia să își dea demisia.