Președintele Klaus Iohannis a ignorat cererea USR de a nu promulga Legea pentru desființarea Secției Speciale, după ce Curtea Constituțională a apreciat că actul normativ nu încalcă regulile constituționale.

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 11 martie 2022, decretul pentru promulgarea Legii privind desființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție (SIIJ), precum și pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, a anunțat Administrația Prezidențială.

Curtea Constituțională a respins în această săptămână sesizările de neconstituționalitate depuse, după adoptarea proiectului în Parlament, de către USR și AUR. În sesizarea către CCR, USR a susținut că că propunerea legislativă făcută de ministrul Justiției nu implică desființarea SIIJ, ci o reinventare a acestei instituții.

Separat, USR i-a solicitat președintelui Klaus Iohannis să nu promulge legea de desființare a SIIJ înainte de emiterea avizului Comisiei de la Veneția, care urmează să fie publicat în 19 martie.