După ce a cerut încetarea „țopăielii fiscal-bugetare” săptămâna trecută, președintele Klaus Iohannis a spus luni că s-ar impune o amânare semnificativă a modificărilor legislației fiscale.

Președintele Iohannis a afirmat că evenimentele din ultimele zile i-au confirmat evaluarea inițială față de proiectul Guvernului de modificare a Codului Fiscal, relatează Mediafax.

„Mi-am arătat întregul scepticism față de anunțatele modificări în legislația fiscală. Am numit comportamentul PSD o țopăială fiscal-bugetară și tot ce am auzit și astăzi îmi confirmă că evaluarea mea a fost exactă. Aș fi preferat un guvern hotărât care să facă evaluări serioase, cu simulări făcute de specialiști. Nu am văzut așa ceva, ci tot întâlniri între aceiași politicieni care au ieșit cu aceleași opinii”, a declarat Iohannis.

Întrebat dacă a mai stat de vorbă cu Mihai Tudose pe această temă, Iohannis a răspuns negativ. „N-am mai discutat cu premierul, dar am văzut că, în afară de inițiator, toată lumea este împotriva modificărilor. Ar trebuie să dea de gândit oricui vrea să facă asemenea modificări”, a comentat șeful statului, adăugând că este nevoie de „o amânare semnificativă” a aplicării acestor măsuri.

„Este total, dar total inoportun să se țintească ca dată de implementare 1 ianuarie 2018”, a conchis Iohannis.

Guvernul a amânat și luni adoptarea unei Ordonanțe de Urgență care modifică legislația fiscală, act care a fost criticat atât de sindicate, cât și de patronate, dar și de societatea civilă, iar, mai nou, chiar de lideri ai partidului de guvernământ.

De altfel, declarațiile lui Iohannis au fost făcute chiar după participarea la Gala Asociației Municipiilor din România, spunând că ar fi „păcat să plătească comunitățile aceste țopăieli fiscal-bugetare”. Gabriela Firea, primar al municipiului București și o voce importantă în conducerea PSD, spusese, în ședința Asociației Municipiilor, că modificările aduse Codului Fiscal ar reprezenta „o lovitură foarte mare pentru toate comunitățile”, deoarece vor fi mai puțini bani la buget pentru investiții.

Fără consultări la Cotroceni pe Codul Fiscal

Șeful statului a spus că nu intenționează să-i cheme la consultări pe liderii politici cu privire la starea finanțelor și modul în care se modifică Codul Fiscal, transmite Agerpres.

„Această bulversare a fost produsă de coaliția care guvernează și nu au decât să rezolve problema”, a afirmat Iohannis.

El a susținut că un proiect de lege ar putea să vină cu noutăți. „Un proiect de lege bine fundamentat și discutat de toți partenerii - și mă gândesc aici și la sindicate, și patronate, și administrațiile publice locale - sigur ar putea să vină cu noutăți care nu ar fi rele, dar noutăți care sunt bine studiate și fundamentate", a declarat Iohannis.

Preăedintele a spus că legea „nu a fost gândită foarte profund”, iar pentru aplicarea acesteia Guvernul apelează acum la „cârpeli” care, „în loc să repare, strică mai mult.

La remarca unui jurnalist că a promulgat Legea salarizării, șeful statului a replicat: „Bineînțeles că eu promulg legile, dar asta nu înseamnă că mi le însușesc și aceste legi sunt promovate de Parlament. Ar fi ceva foarte interesant dacă aș putea să opresc legi prost făcute”, a spus Iohannis.