Președintele Klaus Iohannis a avut vineri o nouă poziție împotriva adoptării OUG-urilor privind grațierea și modificările prevederilor penale. Iohannis se sprijină pe „cele mai autorizate voci din Justiție”.

Președintele Klaus Iohannis a reluat tema ordonanțelor de urgență privind grațierea unor pedepse și modificarea unor articole din legile penale pe care le consideră „neavenite, inacceptabile și par a fi făcute cu dedicație”.

Iohannis se bazează și pe opiniile oficiale ale Parchetului General, ICCJ, DNA și DIICOT, care au exprimat opinii contrare legat de adoptarea acestor OUG-uri.

„Proiectele de Ordonanțe de Urgență privind grațierea și modificarea Codurilor penale sunt neavenite, inacceptabile și par a fi făcute cu dedicație, o spun cele mai autorizate voci din Justiție. Parchetul General, DNA, Înalta Curte de Casație și Justiție, DIICOT, asociațiile magistraților și organizații ale societății civile s-au pronunțat ferm împotriva modificării cadrului legislativ referitor la corupție, abuz în serviciu și integritate, în regim de urgență, fără analize obiective și în condiții de totală netransparență. Sunt suficiente argumente care să determine Guvernul să retragă aceste Ordonanțe de Urgență”, a scris președintele României pe Facebook.

Președintele Klaus Iohannis a mers miercuri la ședința de guvern, acolo unde se pregătea adoptarea celor două OUG-uri pregătite peste noapte de ministrul Justiției, Florin Iordache. Iohannis a discutat cu premierul Grindeanu și cu ministrul Iordache să nu fie adoptate OUG privind grațierea și modificarea legilor penale. Cele două OUG au fost blocate de Iohannis.