Președintele Klaus Iohannis a declarat că locul Marii Britanii este în familia europeană, în timp ce premierul David Cameron a spus că Londra vrea să rămână într-o UE reformată.

Șeful statului a declarat, miercuri, în cadrul declarațiilor de presă după întrevederea cu David Cameron, că printre subiectele discutate s-a aflat și cel al comunității românești din Marea Britanie, subliniind că "cea mai mare parte a cetățenilor români sunt foarte bine integrați și contribuie prin taxele și impozitele pe care le plătesc la economia Marii Britanii”.

O altă temă importantă a fost procesul de renegociere a relației dintre Bruxells și Londra.

"Am arătat că, în opinia noastră, locul Marii Britanii este clar în familia europeană. UE este mai puternică cu Marea Britanie în interiorul ei și Marea Britanie este mai puternică în interiorul UE”, a spus Iohannis.

Președintele a subliniat că Bucureștiul dorește identificarea unor soluții care "să conducă în cadrul referendumului care urmează să fie organizat în Marea Britanie la un vot favorabil menținerii statutului de membră în UE a Marii Britanii”.

"Aceste soluții vor trebui, evident, să fie în concordanță cu prevederile tratatelor Uniunii, să respecte drepturile și libertățile fundamentale, inclusiv libera circulație a persoanelor”, a subliniat Klaus Iohannis.

La rândul său, David Cameron a declarat că a discutat cu președintele român despre refomarea UE pentru a o face "mai competitivă”. Premierul britanic a precizat că țara sa este un contributor net și că vrea ca Marea Britanie să rămână într-o UE reformată.

"Am discutat și cum putem să reformăm Uniunea Europeană ca să o facem mai competitivă și să rezolvăm îngrijorările poporului britanic cu privire la acest lucru. Marea Britanie este un membru important, un contributor net la Uniunea Europeană și un partener important. Vreau ca Marea Britanie să rămână într-o Uniune Europeană reformată. De aceea doresc reforme importante care să rezolve îngrijorările poporului britanic”, a declarat Cameron.

Referitor la negocieri, Cameron a afirmat că se fac progrese, dar în anumite domenii, cum este cel al beneficiilor sociale, e mai dificil.

"Sprijin principiul liberei circulații, este un principiu de bază și românii, ca și alți europeni, aduc o contribuție valoroasă în Marea Britanie, în foarte multe domenii, dar nu am crezut niciodată că această libertate de mișcare va aduce atâția oameni și trebuie să rezolvăm toată această presiune care se exercită pe serviciile noastre publice. Migrația netă în Marea Britanie ajunge la 300.000 de oameni pe an și nu este sustenabilă", a spus David Cameron.

El a subliniat că trebuie "neapărat" să fie găsite modalități pentru rezolvarea acestei situații.