Președintele a declarat marți că discursul lui Liviu Dragnea de duminică arată că PSD a ajuns un partid anti-european, anti-justiție și anti-investiții, în opoziție cu românii care sunt proeuropeni și își doresc foarte mult un stat de drept.

Întrebat de discursul susținut duminică de Liviu Dragnea la Consiliul Național al PSD, președintele Klaus Iohannis a declarat că acesta permite "numai concluzii triste" pentru PSD și pentru România.

Șeful statului a mai declarat că Dragnea a ajuns "în opoziție cu românii" și este ceva "inimaginabil" ce se întâmplă cu România, la 29 de ani de la Revoluție.

"Arată clar că PSD sub Dragnea a ajuns un partid anti-european, anti-justiție, anti-investiții, anti-afaceri, e trist, e foarte trist, fiindcă, pe de altă parte, toate sondajele, toate discuțiile ne arată că românii sunt pro-europeni, vor o justiție dreaptă, își doresc foarte mult un stat de drept. Iată că PSD sub Dragnea a ajuns în opoziție cu românii. Este un rezultat care trebuie să ne dea foarte mult de gândit și care, cu siguranță, nu numai pe mine, m-a întristat. Faptul că România, în anul 2018, a ajuns, din nefericire, să discute public dacă să dăm, să nu dăm amnistie și grațiere pentru politicieni, infractori, corupți este ceva inimaginabil. La 29 de ani de la Revoluție am luptat tocmai pentru drepturile noastre, libertățile noastre, pentru un stat de drept, o democrație în stil european. Asta arată că acest partid nu este pe calea pe care și-o doresc majoritatea românilor.", a spus Iohannis.

Referitor la răspunsul pe care i l-a dat premierul, în care a spus că îl va chema la ședințele de Guvern la care consideră ea necesară prezența președintelui, acesta a spus că va merge oricum. 

"O să merg. Vedeți că doamna prim-ministru la trei-patru discursuri publice a avut mesaje de pace. M-a invitat să colaborăm, iar acum sunt dispus să colabrăm, fiindcă este o chestiune extrem de importantă Președinția Româniai la Consiliul UE. Este o chestiune foarte complicată și vrem să facem față. Am declarat că suntem pregătiți, dar ca să rămânem pregătiți și să avem și rezultate trebuie să discutăm. O speță care acum arde și am cerut să fie inclusă urgent pe ordinea de zi a Parlamentului (Guvernului - n.r.) este Brexit-ul. Există un risc real să avem un Brexit fără Acord și în acel caz câteva sute de mii de români rămân cu un statut incert. Iată, sunt atâtea argumente, și nu cred că mă refuză doamna prim-ministru dacă merg să discutăm împreună în Guvern", a punctat Klaus Iohannis.

Întrebat dacă va merge la toate ședințele de Guvern, acesta a replicat: "O să merg, fiindcă Președinția nu se termină nici după Crăciun, nici după Anul Nou. Abia începe. Și probleme vor fi tot timpul de rezolvat și de discutat".

De asemenea, chestionat cu privire la ce va face dacă Executivul emite OUG pe amnistie și grațiere în ciuda prezenței sale la ședințe, Klaus Iohannis a spus: "Asta o să vedeți atunci, dar nu cred că se va da o astfel de Ordonanță. Chiar cred că mai există oameni responsabili și chiar cred că lucrurile nu vor deraia. Dacă apare o astfel de Ordonanță, ar fi un derapaj groznic de la democrație".

Klaus Iohannis susține că ordinea de zi suplimentară este, de fapt, "o agendă ocultă a Guvernului".

"Aici este o problemă care nu a fost tocmai bine înțeleasă de persoanele care au ajutat-o, ca să zic așa, au ajutat-o să îmi scrie un răspuns. S-au cam grăbit. (...) Avem nevoie de transparență în actul decizional, deci lucrurile trebuie publicate nu cu 24 de ore înainte, cum se spune acolo, ci cu mult înainte (ordinea de zi a ședințelor de Guvern - n.r.), pentru a fi luat act de ele. Există, și asta este o problemă, acea agendă ocultă a Guvernului. Ei îi spun <<ordinea de zi subplimentară>>, care este foarte discutabilă. Acea agendă cu siguranță nu respectă rigorile legii. (...) E clar că Guvernul este obligat să îmi trimită mie, președintelui României, întreaga agendă. Nu mă trimite pe mine doamna prim-ministru să citesc eu site-ul Guvernului, care site, ce să zic, de multe ori a apărut ceva, iar în ședință s-a discutat altceva - să ne amintim doar de nefericita OUG 13", a spus Iohannis referitor la articolul 87 din Consituție care prevede situațiile în care poate lua parte la ședințele de Guvern.

Iohannis a continuat prin a spune că ideea unui referendum privind justiția este în discuție, dat fiind faptul că în 2018 se discută despre amnistie și grațiere. El mai spune că, dacă Niclae Ceaușescu a făcut vreodată vreun asemenea act de clemență, nu a dat-o ca să spele dosare.

"Da, este în discuție acest referendum. Știți bine că am făcut primii pași încă de acum câtăva vreme. Poate vă amintiți acea fază când am spus fără penali, când am spus că atâta timp cât voi fi președinte nu vom avea premier penal. E bine să judecăm pe cine votăm, ce votăm. Dar cel mai important lucru e să votăm. În 2016 au considerat că nici unii, nici alții nu sunt grozavi și iată catastrofa. Cum putem să ajungem în anul 2018 și să discutăm pe față despre amnistie și grațiere pentru că niște penali conduc partidul de guvernare? Nici după război persoane penale nu au ajuns la conducerea statului și, dacă a dat Ceaușescu grațiere, a dat-o pentru că a fost o aniversare a statului, dar în niciun caz ca să spele dosare. În România democrația este în pericol și trebuie să fim conștienți de acest lucru. Referendum vom vedea, vom discuta, dar votul decide", a adăgat el.