Fostul purtător de cuvânt al Guvernului Dacian Cioloș, Liviu Iolu, a scris, joi, pe Facebook, că premierul Mihai Tudose a spus "două minciuni într-o propoziție atât de scurtă", referitor la declarațiile acestuia cu privire la majorarea accizelor.

După ce premierul Mihai Tudose a afirmat, miercuri seara, că supraacciza la combustibil a fost eliminată în 2016 și că prețul la pompă nu a scăzut, purtătorul de cuvânt al Platformei România 100, fondată de fostul premier Dacian Cioloș, Liviu Iolu, a ținut să precizeze că, de fapt, supraacciza a fost "scoasă" în ianuarie 2017, iar prețul combustibililor a scăzut de la aproximativ 4,90 la 4,60 lei, iar astfel, actualul șef al Guvernului a reușit să spună "două minciuni într-o propoziție atât de scurtă".

"Două minciuni într-o propoziție atât de scurtă: «În 2016 acciza a fost scoasă și nu a scăzut prețul», Mihai Tudose, prim-ministru al Guvernului României. 1. Supraacciza a fost «scoasă» în ianuarie 2017. 2. Prețul la pompă a scăzut de la aproximativ 4,90 la 4,60 lei. Spre cunoștința premierului, care poate nu găsește documente oficiale, să îi arate cineva monitorizarea Comisiei Europene (preț pe litru calculat în euro azi și în decembrie 2016", a scris Liviu Iolu pe Facebook.