În calitate de cameră decizională, Senatul a adoptat marţi legea privind statutul magistraţilor. Modificările controversate au fost votate de senatorii PSD, ALDE şi UDMR, în timp ce opoziţia a protestat şi a părăsit sala.

În condiţiile în care Opoziţia părăsise sala de plen, proiectul de modificare a Legii 303/2004 privind Statului magistraţilor a fost adoptat cu unanimitate de voturi - 80 de voturi "pentru".

Potrivit Mediafax, mai multe amendamente respinse în Camera Deputaţilor au fost adoptate la Senat.

Astfel, potrivit unui amendament al senatorului Şerban Nicolae - respins de Camera Deputaţilor, dar aprobat de Senat - după ce prejudiciul cauzat de o eroare judiciară a fost acoperit de stat, Ministerul Finanţelor Publice se întoarce în mod obligatoriu pe cale judiciară împotriva judecătorului sau procurorului care a determinat eroarea judiciară.

Diferenţa faţă de actuala lege este sintagma "se întoarce în mod obligatoriu", faţă de "se poate îndrepta", cum prevede legea 303.

O altă modificare este aceea că "termenul de prescripţie a dreptului la acţiune al statului prevăzut la alin 8 este de un an, de la data când a fost achitat integral prejudiciul" faţă de "termenul de prescripţie a dreptului la acţiune în toate cazurile prevăzute de prezentul articol este de un an".

Protestul Opoziţiei

Senatorul liberal Mario Oprea a cerut scoaterea de pe ordinea de zi a şedinţei Senatului a primelor două puncte, respectiv modificarea legilor 303 şi 304, invocând o prevedere a Regulamentului Senatului potrivit căreia raportul comisiei de specialitate se difuzează şi se transmite senatorilor cu trei zile lucrătoare înainte de dezbatere. El a precizat că senatorii au primit raportul în cursul zilei de marţi, la ora 10:25.


La rândul său, senatorul PMP Traian Băsescu a propus scoaterea de pe ordinea de zi în această sesiune a tuturor legilor care vizează justiţia.

Senatorul USR Vlad Alexandrescu a cerut retrimiterea proiectului la comisie pentru redactarea unui raport suplimentar.

Şedinţa de plen a Senatului a fost suspendată pentru o scurtă perioadă, ca urmare a faptului că senatorii USR au ocupat tribuna centrală a sălii de plen, întrerupând discursul lui Călin Popescu Tăriceanu. Senatorii USR au afişat bannere pe care scria ”Toţi pentru Justiţie”.

În cele din urmă, formaţiunile din Opoziţie au plecat din plen, iar şedinţa a fost reluată.

Între timp, pe Facebook se fac apeluri pentru a ieşi din nou în stradă. Pentru prima dată, studenţii au anunţat că se alătură protestelor: "Modificările impuse în Parlament la Legile justiției, precum și cele ce se doresc a fi făcute în cazul Codul Penal, respectiv a Codului de procedură penală, sunt fără precedent și strigătoare la cer. Se dorește distrugerea completă a tot ceea ce presupune un stat de drept. Practic, prin inconștiența și incompetența de care au dat dovadă parlamentarii, România hoților și nelegiuiților va deveni România noastră. Iar studenții nu acceptă o astfel de Românie!"