Președintele Klaus Iohannis a semnat marți decretul privind eliberarea la cerere din funcția de consilier prezidențial a lui Leonard Orban, fratele lui Ludovic Orban, la data de 1 noiembrie, în vederea pensionării.

De asemenea, în semn de înaltă apreciere pentru excepționala carieră profesională, pentru contribuția avută la susținerea proiectului european al României și pentru implicarea în modernizarea și eficientizarea Administrației Prezidențiale, Klaus Iohannis a decis conferirea Ordinului Național „Steaua României” în grad de Cavaler lui Leonard Orban, anunță Administrația Prezidențială.

Leonard Orban a fost numit consilier prezidențial la Departamentul Afaceri Europene pe 14 ianuarie 2015.

+++

Leonard Orban este absolvent al Facultății de Mecanică din cadrul Universității din Brașov și al Facultății de Management din cadrul Academiei de Studii Economice din București. În prezent, este profesor asociat în cadrul Universității Româno-Americane din București.

Între mai 2001 și aprilie 2005, Leonard Orban a fost negociator adjunct și, ulterior, negociator șef cu Uniunea Europeană. Este semnatar al Tratatului de Aderare a României la Uniunea Europeană (25 aprilie 2005, Luxemburg). A fost secretar de stat în cadrul Ministerului Integrării Europene, în perioada decembrie 2004 - decembrie 2006.

În ianuarie 2007, Leonard Orban a devenit primul comisar român. Între ianuarie 2007 și februarie 2010 a îndeplinit funcția de membru al Comisiei Europene, responsabil pentru domeniul multilingvismului.

În perioada 2010 - septembrie 2011, Leonard Orban a fost Consilier prezidențial pentru Afaceri europene în cadrul Administrației Prezidențiale.Între septembrie 2011 și decembrie 2012, a fost ministrul Afacerilor europene, responsabil cu domeniul afacerilor europene și al fondurilor europene. Este autor a numeroase articole și studii publicate atât în presa românească, cât și în cea internațională, privind afacerile europene și domeniul multilingvismului. În 2002 a fost decorat cu Ordinul „Steaua României” în grad de Cavaler, pentru contribuția adusă la aderarea României la NATO.

Orban a demisionat din grupul parlamentar al PNL și l-a atacat pe "chiriașul de la Cotroceni"

Mai mult pe EurActiv »